Povestea Fortului 12 Berceni a început odată cu venirea lui Carol I pe tronul României, în anul 1866.

Bucureștiul, capitală vulnerabilă, așezată-n mijlocul câmpiei, era cam dezgolit în fața privirilor pofticioase ale Imperiului Otoman, Imperiului Austro-Ungar și Rusiei, așa că principele Carol I, militar de profesie, a hotărât construirea unor forturi de apărare. Comisiile românești cărora le-a cerut să cerceteze temeinic problema s-au dovedit însă ineficiente, acestea fiind probabil motivul pentru care totuși Carol I l-a chemat în anul 1883 pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel care proiectase fortificații pentru orașele Liege, Namur, Anvers.

Implicarea strălucitului inginer militar în construirea liniei bucureștene de fortificații a generat un scandal diplomatic internațional, pentru că Belgia era la momentul respectiv o țară neutră față de Tripla Alianță și Rusia, Marea Britanie și Franța, iar contribuția generalului Brialmont la apărarea Bucureștiului ar fi însemnat încălcarea neutralității.

Brialmont a venit în secret în România, pentru a lucra la planurile pentru fortificații, mințind că pleacă în concediu în Germania, dar ministrul de război belgian a aflat și l-a chemat urgent înapoi. Din acest moment spiritele s-au cam înfierbântat, austro-ungarii au cerut trecerea în rezervă a generalului, iar românii au amenințat în acest caz cu blocarea accesului de produse belgiene pe piață. Până la urmă, Carol I a decis ca România să adere la Tripla Alianță, nervii austro-ungarilor s-au mai domolit, iar Brialmont a început treaba.

 

 

Fortul 12 Berceni a avut buget de austeritate

 

Lucrările au început în 1884, iar proiectul prevedea construirea unei centuri de 70 km, cu 18 forturi și 18 baterii intermediare, despărțite de distanțe de cca. 2 km.

În 1886 s-au schimbat planurile, pentru că fusese descoperit un nou tip de proiectil. Noile obuze torpilă nu explodau la impact și puteau distruge fortificațiile, așa cum fuseseră construite până atunci. Brialmont a făcut modificările necesare, înlocuind cărămida cu betonul simplu, a adăpostit tunurile în cupole cuirasate și a camuflat obiectivele cu vegetație.

În 1888, Carol I era presat de parlament să micsoreze cheltuielile, asa că numai forturile Chitila, Mogoşoaia, Otopeni şi Jilava au fost construite conform planului inițial, cu reduit central (reduitul este o fortificație mai mică, cu caracter autonom în cadrul altei fortificații) si număr maxim de încăperi. Restul forturilor, printre care și Fortul 12 Berceni, au beneficiat de buget de austeritate.

În 1895 s-a declarat încheierea lucrărilor la întreaga linie de apărare, iar forturile și bateriile intermediare -care sprijineau cu foc forturile din stânga și dreapta – au fost numerotate în sensul acelor de ceasornic, începând cu Fortul 1 Chitila. Un fort putea adăposti până la 500 de oameni, o baterie 250 de oameni, iluminarea se făcea cu lămpi de petrol, iar costul total al construcțiilor a fost de 85 de milioane de lei, adică valoarea a 11 Palate de Justiție.

 

Centura de fortificații a Capitalei nu a fost folosită niciodată

 

Însă lucrările nu se încheiaseră de fapt, doar se raportaseră ca atare în spiritul propagandistic cu care suntem astăzi obișnuiți. Forturile din sectorul de sud-est nu aveau obuziere, iar traiectoria tunurilor crescuse suficient încât Bucureștiul să poată fi bombardat din afara fortificațiilor, fără probleme.

Văzând că fortificațiile de la Anvers și Liege, construite în aceeași manieră ca Cetatea București, au picat în numai 4 zile, în 1915 s-a luat decizia dezafectării liniei de apărare. Tunurile s-au trimis pe front și totul s-a făcut în așa mare taină, încât nici măcar spionajul german nu a aflat până în momentul ocupației că Bucureștiul era de fapt un oraș deschis, în care se putea intra fără luptă.

Centura de fortificații nu a fost folosită niciodata, in ciuda uriașei investiții făcute.

Astăzi mai există 30 de forturi și baterii, printre care și Fortul 12 Berceni, care se afla pe proprietatea companiei Remat Sud, într-o stare de degradare avansată, din cauza activităților de reciclare a metalelor. Fortul Berceni este de tip 3, trapezoidal, cu galeriile laterale oprindu-se la turelele de pe umerii fortului.

Între Fortul 12 Berceni și Fortul 13 Jilava se află Bateria 12-13 Berceni, la limita administrativă dintre comunele Berceni si Jilava, însă accesul și fotografiatul sunt (teoretic) interzise, fiind unitate militara operațională în cadrul MAPN.

Pe pagina de Facebook a comunității „Centura de fortificaţii a Cetăţii Bucureşti” am descoperit însă (printre multe alte imagini extrem de interesante) și câteva fotografii făcute la Bateria 11-12 Berceni.

 

 

 

 

 

Surse: „Bucurestiul meu drag”, nr 11, noiembrie 2012, articolul „Forturile Bucurestiului” (Andrei Berghes)

„Bucurestiul din umbra-Turibuc”, 2014, articolul „Cetatea Bucurestiului” (Ana-Maria Holban)

Foto sus:www.europeana.eu, Bateria 13-14 Jilava, K.U.K. Kriegspressequartier Lichtbildstelle

 

bateria Berceni-Jilava centura fortificatii Bucuresti fort 12 Berceni reabilitare fort Berceni Remat Sud