Se transformă Sectorul 4 în groapa de gunoi Valea Plângerii?
Scris de Marilena, in categoriaJurnal de Berceni
Și… cu gunoiul cum mai stați? Stați bine, aveți destul? Dar tomberoane, tomberoane aveți? Nu? Hm. Ziceți că au apărut deja niște șobolani prin grămezile de resturi împuțite? Cam câți? Șase, șapte? Zeci? Hm. Și cum, nu a ridicat nimeni gunoiul pe strada voastră?
Hm.
Înseamnă că locuiți în sectorul 4, știți, acolo se întâmplă deocamdată niște, cum le spunea în pliantul acela de la primărie… niște disfuncționalități în ce privește colectarea deșeurilor.
Mda. Pentru că…, ei, ce să se întâmple, REBU avea un contract cu Primăria Sectorului 4 care, în absența unei notificări cu șase luni în prealabil, urma să se prelungească pe 10 ani. Primarul și-a amintit să notifice la timp REBU în legătură cu rezilierea contractului dar „din motive birocratice” nu a organizat și o licitație pentru atribuirea salubrizării unei noi firme. REBU și-a luat jucăriile, adică pubelele, și din 10 aprilie a plecat pa-pa, lăsându-l pe primar să se descurce.
Așa că domnul Băluță s-a pus, cică, pe treabă și a început să dea asigurări în stânga și-n dreapta că se ocupă ADP-ul de gunoiul nostru, și noi nu trebuie decât să plătim individual de-acum încolo, la Taxe și Impozite (sau online, ghiseul.ro) tăxuța de gunoi, 5,03 lei/lună. Numai că ADP-ul nu se prea descurcă momentan, că nu-s pubele, nu-s nici oameni, carevasăzică ne cam umplem de resturi, mirosuri și coji de ouă, ca după Paști. Între timp, REBU a făcut disponibilizări masive, primarul a primit amenințări cu moartea, în sectorul 4 s-a instituit starea de alertă iar Primăria de sector a dat în judecată REBU.
Și noi? Păi, noi, nostalgici din fire, ne consolăm printre mormanele de gunoi neridicat că măcar acum sectorul 4 seamănă cu Valea Plângerii, știți, groapa de gunoi din perioada interbelică pe care s-a amenajat Parcul Tineretului (dacă nu știți povestea Văii Plângerii, citiți aici). Măcar nu au apărut turmele de porci care să mișune prin mizerie. Încă.
Nu vă văitați că reânviază valea plângerii din sectorul 4 , pentru că are un frate mai mare în sectorul 1 și în groapile de gunoi Cuțarida și Ouatul. Mai trebuie doar să depunem ” puțin efort ” pentru disconfort și să mai depozităm ceva și prin spatele cimitirului Sf. Vineri prinde este parcul Regina Maria, pentru ați și noi la unison cu Valea plângerii. Actualul primar cred pe unde s-a născut a fot obișnuită, zic obișnuită pt că este femeie „cel puțin așa pare ” privită din spatele multor mizerii. Lumea îi zice Clătită Armată, cu toate că nu am văzut să se fi înarmat cu vreo pubelă măcar în fața primăriei din Banu Manta. În schimb am văzut că a instalat pe holurile primăriei „ansambluri statuare, de de fapt tot un fel de gunoaie”, pentru a obișnui locuitorii sectorului, nu ști dacă cu gunoiul artei, sau poate cu arta gunoiului, care sună franțuzesc ?