Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

joi

6

octombrie 2016

0

COMENTARII

Vinul de Berceni care n-a mai fost sã fie

Scris de , in categoriaPovesti din Berceni

vin-de-berceni-2
Transmite povestea mai departe...

Prin anii 1700, viile îmbraţişau marginile Bucureştiului si intrau adânc în inima lui, iar oamenii se bucurau de ele, şi-nainte şi dupã cules, cãci românul a fost dintotdeauna iubitor de vin, se ştie.

In ce priveşte podgoriile de pe pãmânturile Berceniului de astãzi, aflãm despre ele încã din 1701, din actul prin care cãlugãrita Dimiiana vinde lui Nenu cizmarul „trei rãzoare de vie, den dealul Bucureştilor, pe lângã drumul Giurgiului„, deal despre care istoricul Constantin C. Giurescu spune cã este panta de la Filaret, care se-ntindea pe-atunci de la Dealul Spirii pânã la Cimitirul Bellu, adicã regiunea unde existã şi astãzi Soseaua Viilor. Mai erau vii şi pe dealul Vãcãreştilor, ba chiar vii domneşti, dupã cum scrie într-un hrisov din 1707. O bunã parte din podgoriile bucureştene aparţineau de altfel scaunului domnesc sau mãnãstirilor, iar oamenii erau obligaţi sã plãteascã o dijmã în vin, numita „vinãrici”, sub ameninţarea straşnicei urgii domneşti.

Podgoriile din partea de sud a Bucurestiului Sursa: "Istoria Bucurestilor", de Constantin C. Giurescu

Podgoriile din partea de sud a Bucurestiului (de-a lungul soselelor Oltenita si Viilor)
Sursa: „Istoria Bucurestilor”, de Constantin C. Giurescu

La vremea culesului, viile se umpleau de lume, stãpânii se mutau în crame, şi timp de douã sãptãmâni se petrecea cu lãutari, „pastramã friptã pe grãtar şi cu must, dulce sau înãsprit, sfârâind din ulcele de pãmânt. Seara, dupã ce se isprãvea treaba, culegãtorii, mustuitorii care mustuiau poama în ciubere, şi crãmaşii, care strângeau teascurile sau, pur şi simplu, cãlcau cu picioarele strugurii, în lin, se strângeau laolaltã şi începeau, cei mai tineri, jocul, în sunetul cobzei şi al viorii, cei mai bãtrâni, vorbele, taclalele„.

La mijlocul secolului XIX viile au început sa piardã teren. Pe locul lor s-au înãlţat case, s-au încropit cartiere, s-au construit fabrici.

La sfârşitul secolului XIX, blestemul filoxerei a distrus podgoriile bucureştene, fãrã deosebire între proprietari. Atunci şi-au pierdut viile moşierii care aveau pãmânturile din lungul şoselei Olteniţa, de vis-à-vis de Cimitirul Bellu, şi tot atunci au început sã vândã parcelele de teren celor care voiau sã-şi facã un rost în capitala ţãrii, punând astfel temelia Catunului Bellu.

Sursa: "Bucuresti in 1906", de Frédéric Damé

Sursa: „Bucuresti in 1906”, de Frédéric Damé

In 1906, când mai rãmãseserã doar câteva vii pe la marginile oraşului, ziaristul francez Frédéric Damé a scris o carte despre Bucureşti, reproducând cinci fotografii cu aspecte caracteristice podgoriilor de altãdatã. Imaginile cu pricina sunt ultimele care mai amintesc de istoria Bucureştiului ca zona viticola. Astãzi, ne mulţumim doar cu câte un butuc de viţã de vie, prin grãdinile caselor care-au scãpat de tãvãlugul demolãrilor comuniste.

Si mã-ntreb dacã nu cumva, într-un univers paralel, viile din cartierul nostru au supravieţuit şi dau rod gustos, un vin de Berceni parfumat şi catifelat…

Vedere panoramica a Bucurestiului din dealul Filaretului, desen de Preziosi. Sursa: "Istoria Bucurestilor", de Constantin C. Giurescu

Vedere panoramica a Bucurestiului din dealul Filaretului, desen de Preziosi. Sursa: „Istoria Bucurestilor”, de Constantin C. Giurescu

 

Sursa foto sus: vivancoculturadevino.es

Transmite povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *