Adunate de pe Șoseaua Olteniței
Scris de Marilena, in categoriaPovești din cartier Berceni, Povestile strazilor din Berceni
Olteniței cred că a fost unul dintre primele cuvinte pe care-am învățat să le spun. Avea bunică-mea grijă să mă dădăcească:
„Când te-ntreabă oamenii unde stai, tu să știi să le zici că stai pe Olteniței!”
Ea stătea pe Giurgiului, dar hăt, în capăt, spre Gara Progresul. Câteodată mi se părea că mă invidiază, pentru că eu aveam BIG-ul și Orășelul Copiilor aproape. Probabil că nu era adevărat, adică, bunica avea totuși Piața Progresul, avea și cinematograful Progresul, deși nu era genul care să meargă la film. Și-n plus, bunica stătea la curte. Eu, la bloc.
Când eram mică, încă mai erau o grămadă de case la curte pe Olteniței. Aveau ai mei o poză făcută de la balcon, dar au pierdut-o. Tocmai p-aia. În schimb, poza cu mine purtând fes cu ciucure, molfăind un biscuit și trăgând de elasticul izmenelor este foarte ușor de găsit în albumele familiei.
Dar nu despre mine voiam să vă zic, ci despre șoseaua asta lungă care duce spre orașul Oltenița: pornește din zona semi-centrală a oraşului, străbate Capitala şi două judeţe până la capăt.
În primele decenii ale secolului XX, șoseaua Olteniței nu avea lumină (numai unii proprietari mai avuți își permiteau să pună câte-un stâlp cu felinar, iar cârciumile noi se fuduleau cu lămpi Petromax), și era plină de gropi, praf și noroi. Uneori se umplea chiar și cu oi, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos.
Bucata de șosea dintre Bellu și Piața Sudului (Mandravela), ținea de București, dar de la Mandravela încolo aparținea de Comuna suburbană Șerban-Vodă. Să nu credeți că porțiunea urbană era mai bine îngrijită decât cea suburbană, căci lucrurile stăteau destul de prost peste tot. Erau și multe maidane pline cu gunoaie. De exemplu, chiar vizavi de Cimitirul Bellu Militar, la stradă, era un teren viran unde se duceau gâștele să moară.
Când a venit Arghezi la Mărțișor, în 1926, era jale. Numai drumuri de țară, fără străzi pietruite, fără trotuare, iar de linii de tramvai sau de autobuze nici nu se auzise pe-acolo. Capătul de linie era la Bellu, și-ntr-un fel, și-n celălalt.
Așa că scriitorul și-a folosit influența și a mai rezolvat din problemele edilitare. Datorită lui a ajuns până la urmă autobuzul pe Olteniței.
Totuși, în 1940, să mergi dincolo de Mandravela era o adevărată aventură. Ca să ajungi de la Olteniței până la casa de nebuni a doctorului Obregia, îți trebuiau două perechi de pantofi, una mai ponosită, pentru noroi, și una bună, de oraș.
La jumătatea anilor 60, între Mărțișor și Olteniței au început să se ridice blocuri și să se dea lupte grele cu săbiile.
În anii 80, însă, se făcuse frumos pe șoseaua noastră. Aveam tramvai, aveam autobuz și puține mașini. Atât de puține încât puteam să ies la joacă în fața blocului – era pe colț, cu o latură la șosea – și să mă joc nu doar pe trotuar, ci chiar pe stradă. Ce vremuri…
Numai că astăzi lucrurile s-au schimbat puțintel. Coaforul de pe colțul cu strada Tulnici e acum salon. S-au mai construit blocuri, și uite, chiar zilele trecute era să fie distrus un loc de joacă pentru copii, pe Olteniței 67A. Proprietarului i s-a retrocedat terenul cu pricina și i s-a pus pata să facă bloc acolo, înghesuit printre alte blocuri. Trei consilieri USR au inițiat însă un proiect de Hotărâre ca să răscumpere Primăria terenul și să-l redea comunității, chestie care -surprinzător și îmbucurător în același timp- nu a întâmpinat nicio împotrivire la ședință.
Mașinile se-nșiră ca mărgelele pe șosea toată dimineața și toată seara, pentru că-n Popești-Leordeni s-a construit enorm și oamenii n-au pe unde prin altă parte s-o ia. La Mandravela a fost șantier mare timp de trei ani, și acum e unul mai mic dincoace, la gura de metrou.
Dar când mă-ntreabă cineva unde stau, eu zic tot ca atunci când eram mică. Pe Olteniței. Că așa m-a învățat bunica.
Surse: „Biblioteca Bucureștilor”, 2001, „Cartierul Bellu – evoluția lucrărilor edilitare și de urbanizare”, Florin Dobrescu
Eu am stat in G6… Olteniței 77….. Blocul lui Ogica…..Poate chiar povestim….Ogica a avut acel bilet….Acum stau la MUNCII….cum ar spune bunica ta : „matale ca lider de sindicat toată viața te-ai ferit de muncă și ai ajuns să stai la Piata Muncii”….
Mare VIP Ogica. Trebuie sa fii tare mandru!
Am amintiri vii în mintea mea, Piata Piscului, cu munți de marfa, mergeam cu vecinele noastre, dimineața…o bucurie ! Acolo,mergeam să cumpăr borș… N o uit pe Tata Petra, o bătrînica, blinda, cu care conversam…Vizavi de piata, era statia de tramvai, care mă aducea de la Liceu, împreună cu colegii din cartier…O bucurie, mai ales, seara, ..era un magazin ferometal, unde găseai tot ce ți doreai, alaturi, o farmacie, pe colt, parca, iar unde începea Bd Brincoveanu, era un chioșc de ziare…Îl văd, daca închid ochii..Acolo aveam seara, discuții între colegii care veneam de la liceul M Eminescu… Acum am 75 de ani,împliniți, și nu uit. aceste imagini, și pe Tata Petra… Trăiesc de 54 ani, la Brașov, iubesc Toți bucureștenii, ii respect și cu ac. ocazie, ii Salut cu drag…
cinematograful se numea FLAMURA nu PROGRESUL . Eu am stat in NITU VASILE din 1963 octombrie . Acum stau in Gazarului , deci numai in Berceni
A existat si un cinematograf Progresul. Parca in zona Sura mare. A fost demolat prin anii 80.
Cinema Flamura era la ȘOS Giurgiului 119 , iar Cinama Progresul la Șura Mare unde acum e fostul City Mall
Bună seara! Are idee cineva de istoria construcțiilor pe de strada Tulnici? Mulțumesc!
Salut! Stau la o strada de Tulnici, si pot sa zic ca acolo a existat un parc, actuala parcare si un colt mic cu banci si spatiu verde, si cateva case care trebuiau demolate si facute blocuri de 4 etaje. Mai exista o cladire care este clinica si Piata Berceni-Oltenitei.
Daca vorbesti de parc, adresa 67A este o cladire foarte veche unde acum este un magazin, trec saptamanal pe langa el. Nu are nicio legatura cu Tulnici, fiind situata cladirea dupa Sudului, catre Eroii Revolutiei, sau Mandravela.
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Confidențialitate
Bercenidepoveste.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa intelegem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.