Suntem obișnuiți să privim cu o oarecare amărăciune spre monumentele istorice ale Bucureștiului, pentru că de cele mai multe ori acestea sunt fie neîngrijite și lăsate -cu intenție- pradă efectului distrugător al trecerii timpului, fie demolate pur și simplu pentru a face loc unor blocuri de locuințe sau birouri.

De aceea, o biserică veche de trei secole în care credincioșii încă mai pot găsi o oază de liniște și rugăciune reprezintă o excepție binevenită de la dramatismul caracteristic patrimoniului bucureștean.

Biserica Colțea este nu doar cel mai vechi edificiu bucureștean funcțional, ci și unica rămășiță a ansamblului mănăstiresc de la Colțea, ctitorit între anii 1698-1714 de spătarul (dregător care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului) Mihail Cantacuzino. Din ansamblul mănăstiresc mai făceau parte, pe lângă biserica mare, trei paraclise, casa pentru arhiereu, spițeria, spitalul cu 24 de paturi (clădirea inițială a ars într-un incendiu în 1739), case pentru arhierei și chirurg, chiliile și alte încăperi.

La 20 de metri de scările pridvorului bisericii a vegheat asupra orașului, până în 1888, Turnul Colței, prin poarta căruia se făcea intrarea în sfântul locaș.

 

Poate vă-ntrebați de unde vine de fapt denumirea „Colțea”, dacă ansamblul mănăstiresc i se datorează spătarului Mihail Cantacuzino, a cărui statuie realizată de sculptorul Karl Stork se poate vedea astăzi în curtea spitalului.

Ei bine, se pare că mănăstirea fusese clădită pe locul bisericuței de lemn a postelnicului (mare boier care avea în grijă camera de dormit a domnului) Udrea Doicescu, cel ucis de seimeni (soldați din corpul de ostași mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza curții domnești) în răscoala de la 1655. După moartea lui Udrea, sfântul locaș a rămas în grija fratelui acestuia, clucerul (dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești) Colțea Doicescu, de la dumnealui trăgându-și numele atât mahalaua, cât și biserica.

Clucerul Colțea a închinat mitropoliei biserica de lemn, împreună cu pământul dimprejur, apoi a venit spătarul Mihail Cantacuzino și a cumpărat terenul. Cu aprobarea mitropoliei, acesta a început prin a ridica mai întâi biserica de piatră cu Hramul Trei Ierarhi sau, după cum i se mai spunea în anii dintâi, „Mănăstirea Trisfetitelor”, și după aceea celelalte clădiri. Biserica mare, care există și astăzi, a fost terminată în luna octombrie 1702, conform unei cărți patriarhale.

La inaugurarea ansamblului Colțea, domnitorul Constantin Brâncoveanu a refuzat să participe, deși ctitorul acestuia îi era unchi, între ei luând din ce în ce mai multă amploare un conflict de familie.

 

 

În 1715, spătarul Mihail Cantacuzino a fost decapitat de turci, împreună cu mulți membri ai familiei sale, iar Mănăstirea Colțea a rămas în grija domnitorilor Țării Românești.

Nu după multă vreme, la 27 februarie 1739, clădirile de la Colțea, inclusiv biserica mare, au ars, acoperișul și interiorul lor fiind refăcute în același an. După cutremurele de la începutul secolului XIX, biserica a avut iarăși nevoie de reparații, iar alte modificări și îngrijiri i s-au mai adus în 1895, 1938-1941 și după bombardamentele din 1944.

Afectată și de cutremurul din 1977, biserica Colțea a fost însă abandonată de autoritățile comuniste și închisă din 1986 până în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, când și-a deschis porțile pentru a adăposti răniții din Piața Universității.

Cu toate transformările suferite, Biserica Colțea a reușit să înfrunte atât trecerea veacurilor, cât și părerile caraghioase ale unor academicieni precum Georghe Sion, care cerea ca aceasta să împărtășească soarta Turnului dărâmat, văzând-o ca pe „un anacronism al zilelor noastre” (n.r.: sfârșitul secolului XIX), păstrându-și într-o mare măsură farmecul și străvechile caracteristici arhitecturale.

„București, materiale de istorie și muzeografie, XXVI”, Muzeul Municipiului București 2012

„Prințul și Stolnicul: cum a fost trădat Constantin Brâncoveanu de unchiul și sfetnicul său”, de Dan Falcan

http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=3613

„Memorii”, Alexandru Țigara-Samurcaș

 

biserica Colțea Mănăstirea Colțea spătarul Mihai Cantacuzino spitalul Colțea