Dem Dobrescu a fost unul dintre cei mai gospodari și hotărâți primari pe care i-a avut Bucureștiul. Cu dumnealui la cârmă, Bucureștiul s-a transformat dintr-o așezare murdară și îngrămădită într-un oraș salubrizat, cu străzi lărgite și modernizate.

Primarul Dobrescu nu suporta murdăria, înghesuiala și înșelătoria, că doar nu degeaba i se spunea, în copilărie, Mituș Adevăruș, iar mai târziu… Primarul Târnăcop.

A interzis scăldatul în Dâmbovița cea murdară, a pus fântâni la colțurile străzilor, a făcut ștranduri, s-a opus ideii de a muta capitala în altă parte, a izgonit în piețe negustorii care-și întindeau mărfurile pe trotuar, a pavat și asfaltat străzi și ar fi vrut să facă mai multe, dar schimbările impuse bucureștenilor și opoziției politice au fost prea multe, într-un timp prea scurt. În 1934, țărănistul Dem Dobrescu a fost concediat de prim ministrul liberal Gheorghe Tătărăscu.

Interesant este însă că ce spunea Dem Dobrescu despre bucureștenii din perioada interbelică este valabil și astăzi, după aproape un secol. Iată cum îi vedea acesta pe locuitorii capitalei în lucrarea sa, „Viitorul Bucureștilor”:

 

 1. Bucureștenii interbelici sunt anti-economici

„Populațiunea bucureșteană este o populație încă antieconomică. Ea nu este încă stimulată în viața sa economică, de nevoile ei prea reduse și prea primitive. Muncește numai pentru micile ei nevoi.

 

2. Bucureștenii fug de munca manuală

Populațiunea Capitalei disprețuiește încă munca manuală. Ea caută profesiunile cele mai puțin onorabile sau avuabile numai să scape de munca manuală și devine trepăduș, negustoraș sau funcționar. Cea mai mare parte din averile bucureștene provin dintr-o muncă antieconomică, cum ar fi samsarlâcuri, intervenții, permise și tot felul de favoruri politice.

 

3. Bucureșteanul se apucă greu și se lasă repede

Munca bucureșteanului, atât cât există, este anarhică și intermitentă. În capitala noastră se poate spune că bucureșteanului îi este greu până când s-apucă de ceva, pentru că de lăsat se lasă ușor.

 

4. Bucureșteanul vrea să fie deasupra legilor

Capitala noastră este orașul „privilegiilor democratice”, căutate nu atât din dorința de câștig ci mai mult din ambițiunea de a arăta că este deasupra legilor, că este un privilegiat. Pentru un bucureștean, viața fără favoruri este ca friptura fără muștar. Cine nu știe să câștige privilegii democratice este disprețuit de toți ai casei, de toate rudele și de toți prietenii. Suntem în orașul lui „știi tu cu cine ai a face”, adică știi tu că eu sunt dintre aceia care sunt puși deasupra legilor. Bucureșteanu, chiar bogat, caută să se distingă cel puțin cu un billet de tramvai gratuit, cu un billet de teatru sau de tren fără plată. Și să vedeți pe conductor cum salută cu respect pe toți chiulangiii, mici și mari, și cum privesc cu indiferență pe cei care au plătit.

 

5. Bucureșteanului îi place să facă șmecherii

Bucureșteanul crede că, cu autoritățile totul se poate aranja. Nu plătesc dările și nu-și împlinesc datoriile decât cei care nu cunosc trucurile. În București nu rămân în legalitate decât cei mărginiți.

 

6. Bucureșteanul e vanitos

Bucureșteanul nu mănâncă pentru a se hrăni, nu bea pentru că-i este sete și nu se îmbracă pentru a fi decent. La unele popoare sălbatice s-au văzut negri care pe călduri tropicale umblă îmbrăcați cu câte două și trei costume, numai ca să arate că sunt bogați. Tot astfel bucureșteanul bea mult, mănâncă mult, se plimbă mult și se îmbracă mult mai mult din vanitate decât din necesitate.”

bucureștenii interbelici cum sunt bucurestenii Dem Dobrescu primarul tarnacop