Toată lumea știe că Cimitirul Bellu este Père Lachaise-ul României, că acolo sunt îngropați artiști, scriitori și importanți oameni de stat, și că multe din monumentele sale funerare sunt considerate opere de artă.

Nu-i de mirare, deci, că un astfel de cimitir ascunde și câteva secrete sau lucruri mai puțin cunoscute de publicul larg. Haideți să vedem care sunt acestea:

 

Acum 200 de ani, pe locul cimitirului Bellu creșteau portocali

 

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, pe ulița Șerban-Vodă se afla o grădină de petrecere, care-i aparținea baronului Barbu Bellio.

Aici veneau bucureștenii în duminicile cu vreme bună să joace sârba și să se-nfrupte din bucatele aduse de-acasă, iar ca desert… cine știe, nu m-ar mira să se fi dedat la pomii exotici, de prin meleagurile lui soare-răsare, care creșteau printre meri, vișinii, prunii și nucii neaoși. Se spune că în grădina Belului creșteau portocali, naramzi (tot portocali, dar cu fructe stacojii), lămâi și chitri (tot rude cu citrice, dar cu fructele mai puțin acre decât lămâile).

În 1852, după ce baronul Barbu Bellu a donat terenul pe care se afla livada de portocali Sfatului Orășenesc, a început amenajarea cimitirului.

 

 

Un istoric important a lucrat ca portar la cimitirul Bellu

 

Gheorghe Bezviconi a fost istoric, genealogist, heraldist și… portar la Bellu.

Asta s-a întâmplat nu pentru că ar fi ținut morțiș să fie cât mai aproape de obiectul studiilor sale, ci din cauza persecuției politice din timpul regimului comunist. Exclus din Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, unde era extrem de prețuit de Nicolae Iorga, istoricul Bezviconi a devenit Domnu’ Gheorghiță, a învățat să tragă clopotul, uneori a ajutat chiar la săpatul gropilor și a continuat neistovit cercetările, cu toate neajunsurile întâmpinate.

Devenit, de voie de nevoie, primul cronicar al Bellului, a reușit să închege un inventar genealogic al celor dispăruți, precum și o reconstituire a monumentelor de artă și arhitectură din cimitirul Bellu, publicate în lucrarea  „Necropola Capitalei”.

 

Primul proprietar al cimitirului Bellu avea pe blazon un unicorn

 

Ca orice familie boierească, și familia Bellio avea un blazon. Al lor era împărțit în patru secțiuni care înfățișau un trident, un vultur, un cal și un unicorn.

Urmaș al unei vechi familii de aromâni, proprietarul terenului pe care s-a construit cimitirul, Barbu Bellu, deținea rangul de baron austriac, rang moștenit de la Constantinos Bellio, unchiul său care în 1817 fusese înobilat de împăratul Francisc I. La fel ca majoritatea celor din neamul său, Barbu Bellu a îndeplinit mai multe înalte dregătorii publice și domnești, începând cu cea de paharnic şi continuând cu cele de membru al Curţii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptăţii și senator.

 

Sursa: „Steme boerești din România”, Atelierele Socec

 

Cinci milioane de dolari au fost oferite pentru unul din mormintele aflate în Cimitirul Bellu

 

Prin anii ’80, o asociaţie spiritistă din Brazilia oferea statului român 5 milioane de dolari pentru cavoul Iuliei Hașdeu, cu tot cu oseminte, însă autoritățile de atunci au refuzat.

Însuși Bogdan Petriceicu Hașdeu, tatăl Iuliei, susținea că mormântul a fost construit după indicațiile primite de pe lumea cealaltă de la fiica sa, în timpul unor ședințe de spiritism. La cutremurul din ’77 s-a dislocat globul pământesc din vârful monumentului, o bilă din marmură care a fost găsită după aceea la 20 de metri depărtare. Se spune că cine încerca să mute globul de unde căzuse, murea, așa că au chemat preoții să-i facă sfeștanie.

 

 

Citiți aici mai multe povești din Cimitirul Bellu

cimitirul Șerban-Vodă curiozități din cimitirul Bellu familia Bellio