Proiect PMB – Dâmbovița 2050 – traseul urban al râului va uni zone și clădiri importante
Scris de Marilena, in categoriaActualitate, Hărți și planuri ale Bucureștiului, Povești de azi
Cândva, în viitor, Dâmbovița ar putea aduna pe malurile ei petrecăreți și bună dispoziție. Cel puțin cam asta este concluzia mea proprie și personală, ca o speranță pe care o proiectez în viitor, după ce am văzut postarea asta de la Nicușor Dan.
Primarul vrea să transforme coridorul urban al râului în element care va lega diferite zone și clădiri istorice din București. Și cum ar fi dacă nu interesant cel puțin să mergi cu barca de la Parcul Natural Văcărești la Biblioteca Centrală!?
Poate că exagerez și eu cu imaginația și poate că nu asta vrea să spună primarul când amintește de Dâmbovița ca „element unificator și generator de activități de interes public” de-a lungul traseului râului, așa că să mă iertați. Până una alta, asta este postarea de pe Facebook a lui Nicușor Dan + o hartă, mai mult sau mai ăuțin de ajutor:
„Vom elabora și implementa Planul Urbanistic Zonal – Regenerarea la nivel metropolitan a coridorului râului Dâmbovița – Plan Dâmbovița 2050, pentru care astăzi Consiliul General al Municipiului București a aprobat inițierea colaborării dintre municipiul București, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB).
Practic, coridorul urban al râului, care acum este un canal segmentat de aproximativ 17 km, în formă de cuvă complet betonată, astupat doar în zona Pieței Unirii, va deveni un element unificator și generator de activități de interes public. De-a lungul traseului, există zone cheie și clădiri de importanță arhitecturală care în acest moment nu sunt valorificate: Lacul Morii, Institutele de Biologie, Universitatea Politehnica București, C.E.T. Grozăvești, Grădina Botanică, Opera Națională, Parcul lzvor, Centrul Vechi, Piața Unirii, Biblioteca Națională, Parcul Natural Văcărești, plus alte hub-uri și atracții ce sunt izolate. Toate aceste puncte cheie au potențialul de a fi generatoare de activități dacă dezvoltarea lor va fi gândită unitar și în relație cu Dâmbovița.”