Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

marți

8

mai 2018

0

COMENTARII

Cum arăta Bucureștiul în anul 1968

Scris de , in categoriaPovești din anii comunismului

Bucureștiul în anul 1968
Du povestea mai departe...

În 1953 se înființa Institutul Proiect București, unul din cei mai importanți actori din filmul sistematizării capitalei.

La începutul activității institutului s-au realizat numai construcții izolate, pe terenuri rămase libere, în limitele loturilor existente sau cu unele demolări de clădiri nevaloroase, așa numitele plombe (blocurile din bulevardul Magheru colț cu strada Biserica Amzei sau cele care înconjoară Biserica Italiană, pe bulevardul Nicolae Bălcescu).

De la plombe au trecut la construirea fronturilor de străzi, adică a paravanelor. Au urmat, din 1961, marile ansambluri de locuințe. Iată câteva imagini și descrieri extrase din lucrarea „Institut Proiect București”, din 1968:

 

Magistrala Nord-Sud, între Piața Unirii și Piața Șincai este mai mult decât o construcție de fronturi. Față de tratarea „stradă-coridor” a primei etape dinspre Piața Șincai, intersecția dintre b-dul Mărășești, ce se va integra în patrulaterul central de artere și tronsonul de nord până la Piața Unirii, se prezintă cu o compunere mai în adâncime, dispunând de dotări și având o alternanță echilibrată și de efect a volumelor joase ale magazinelor cu cele înalte ale blocurilor de locuit.

 

Bucureștiul în anul 1968 magistrala Nord-Sud

 

 

Bucureștiul în anul 1968 magistrala Nord-Sud

 

 

Bucureștiul în anul 1968 magistrala Nord-Sud

 

Ansamblul Șoseaua Giurgiului este, deasemenea, un ansamblu de tranziție. Se întinde în adâncime, cuprinde către mijlocul său o piață determinată de o intersecție principală și prezintă o interesantă serie de alternanțe de volume cu un bloc de 18 niveluri ce marchează, drept cap de perspectivă, o frântură de traseu.

 

Bucureștiul în anul 1968 șoseaua Giurgiului

 

 

Bucureștiul în anul 1968 șoseaua Giurgiului

 

Ansamblul Nițu Vasile: microraion de 28 ha, cu circulație majoră perimetrală, compunere cu blocuri înalte și joase formând ritmuri de volume, dotări comerciale pe margini și pentru copii în interior.

Pe Șoseaua Olteniței, o grupare de blocuri de peste 3000 de apartamente , cu dotările de comerț și deservire aferente, inserată acolo unde s-a putut obține teren liber. Va fi integrată într-o compoziție mai vastă.

Ansamblurile Sud-Berceni sunt destinate a cuprinde întregul sector dintre șoseaua Berceni și șoseaua Giurgiului, la sud de artera inelară de circulație. Microraioanele sunt mai mari –ansamblul depășeșete 55 ha – arterele majore ce le separă sunt ample și drepte, terenurile, în general libere, au permis o așezare generoasă a blocurilor, formând ritmuri majore. Preocuparea de a evita monotonia se evidențiază în modul de tratare a fațadelor, îndeosebi a celor din ultimele etape. Anumite zone cu clădiri ce nu au putut fi demolate au impus și aici anumite limite.

Parcul Tineretului, pe fostul cocioc al Stufului Bellu, denumit în trecut și Valea Plângerii, este în curs de realizare, folosindu-se efectele cornișei ce îl înconjoară pe trei părți și amenajându-se un loc de agrement pe fundalul depresiunii, de unde se deschid vederi pe clădirile ce punctează cornișa sudică a Dâmboviței în zona ei cea mai marcată, Dealul Piscului.

 

Bucureștiul în anul 1968

Blocuri pe șoseaua Mihai Bravu

 

Bucureștiul în anul 1968 policlinica Vitan

Policlinica Vitan

 

Bucureștiul în anul 1968

Bulevardul Magheru

 

Bucureștiul în anul 1968 blocuri Ștefan cel Mare

Blocuri pe șoseaua Ștefan cel Mare

 

Bucureștiul în anul 1968 blocuri Drumul Taberei

Blocuri de locuințe ansamblul Drumul Taberei 1968

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.