Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

17

martie 2017

3

COMENTARII

Cartierul Berceni, acest Chuck Norris al cvartalelor bucureștene

Scris de , in categoriaPovesti din Berceni

metalurgiei
Transmite povestea mai departe...

Chiar dacã pe certificatul de naștere e trecut anul 1964, când s-a dat startul construcțiilor de locuințe destinate muncitorilor de pe noua platformã industrialã I.M.G.B., Berceniul nu este doar un cartier-dormitor socialist. Ar fi culmea sã-l rezumãm la o astfel de caracterizare, când numai porțiunea dintre Cimitirul Bellu si intersecția de la Piața Sudului are o istorie tumultuoasã, în care se amestecã mãnãstiri-închisori, cârciumari-bancheri si o dorință neîntreruptã a oamenilor de a locui pe aceste pãmânturi.

Dacã ar fi să mergem la început de tot, cam prin epoca bronzului, când lumea era la fel de mare, doar cã mult mai sãlbaticã, o sã vedem ca se formaserã deja așezãri umane pe pãmânturile unde-i azi partea de nord a Berceniului. Mai exact, pe Dealul Piscului și pe dealul din fața Mănăstirii Vãcãresti, astãzi demolată, ne spune istoricul Constantin C. Giurescu în a sa „Istorie a Bucureștiului”, si chiar putem vedea pe harta un fel de… ecografie a nenãscutului Berceni.

berceni 1300

 

Mai recent, în primii ani ai secolului XX, lucrurile au început sã se miște cam cu forța, din cauza filoxerei care distrusese toate viile de vizavi de Cimitirul Bellu, pânã în dreptul Cãii Piscului. Proprietarii podgoriilor compromise, Barbu Paltineanu si Anton Colorian, și-au parcelat terenul, apoi au vândut loturile la prețuri mici, permițând și celor mai sãraci sã devinã proprietari în proaspăt înființatul cãtun Bellu.

Dacã pânã atunci hotarul de sud al capitalei era la bariera Podul Beilicului, puțin mai sus, pe Calea Serban-Voda, iatã cã limitele orașului au început sã se umfle din ce în ce mai repede, pentru cã locuitorii din provincie, porniți în cãutarea pomului lăudat, erau prea săraci ca sã-și facă o casã în centrul Bucureștiului, dar cu puțin noroc reușeau să devinã proprietari ai unei cocioabe în comuna suburbană Șerban-Vodă, aflatã chiar sub tălpile capitalei. Într-adevăr, se construia fãrã să se țină seama de vreo regulă sau restrictie la marginea orașului. La întinderea Bucureștilor a contribuit și introducerea accizelor (1878) pe mãrfurile comercializate în interiorul orașelor, încercarea de a evita plata acestor taxe trãgând cârciumile întotdeauna cu câțiva metri în afara hotarelor.

str duminicei

 

Asa s-a ajuns ca, într-un Studiu asupra Planului Director de Sistematizare aprobat în 1921 (primul plan urbanistic al Bucurestiului), inginerul Cincinat Sfințescu sã identifice cu mare greutate limita orașului în dreptul aglomerãrii de case de la Pieptãnari și al comunei suburbane Serban-Vodă. În ce privește caracteristicile cartierelor, inginerul propusese atunci ca pe platoul înalt de la Vãcãrești, datoritã priveliștei deosebite, sã fie ridicate vile, iar în imediata vecinãtate a zonei industriale de la Filaret, locuințe ieftine. O porțiune din zona Pieptãnari, precum și mare parte din tot terenul pe care se întinde azi cartierul Berceni, urmau sã fie înglobate definitiv în comuna suburbanã Șerban Vodã, adicã excluse din București.

 

studiu sfintescu

În 1930, același inginer Cincinat Sfințescu, urmãrind atingerea unui indice urbanistic optim, propunea -în unghiul dintre șoseaua Giurgiului și șoseaua Olteniței- alternarea suprafețelor construite cu suprafețele de parcuri și grãdini publice. A urmat însă al doilea război mondial, și cartierul a luat o pauză. Apoi a revenit în forță.

 

zone verzi sfintescu

 

Dintr-o mahala cu puțin peste 32 000 de locuitori și aproape 6000 de clădiri în 1948, cele mai multe cu un singur nivel, realizate din materiale ieftine, fără dotări edilitare, comuna suburbană Șerban Vodă a devenit un cartier cu 140 000 de locuitori, lăudat în revista „Arhitectura R.P.R” din 1980 și considerat „mai mare decât marile orașe interbelice”.

Sursa: "Locuinta in Romania", de ing. C. Sfintescu

Sursa: „Locuinta in Romania”, de ing. C. Sfintescu

 

Până în 1954, în București se construiau anual puține apartamente, cam 400. În următorul cincinal numărul de apartamente noi a crescut, variind între 1000 și 3000. Din 1959, construcția de locuințe a atins pragul de 7000 de apartamente, iar trei ani mai târziu, capitala se lăuda cu alte 15.000 de apartamente proaspete, numai bune pentru muncitorii aduși din alte localități și repartizați pe noile platforme industriale, de exemplu, platforma I.M.G.B (1963).

Construcția ansamblurilor de locuințe muncitorești din Berceni a început cu microraionul Nițu Vasile, situat între străzile Nițu Vasile, Secuilor și bulevardul Constantin Brâncoveanu și a continuat imediat cu blocurile din spatele spitalului Grigore Marinescu (astazi Spitalul Clinic de Psihiatrie Profesor Dr. „Alexandru Obregia”), impunându-se astfel realizarea unor artere de circulație adecvate noilor nevoi, de exemplu strada Emil Racoviță. Ulterior s-au dezvoltat și nucleele aferente străzilor Aliorului, Covasna, Uioara, Resița, si bulevardelor Constantin Brâncoveanu și Metalurgiei (Alexandru Obregia).

Microraionul Nițu Vasile avea o suprafață de 28 ha și fusese construit corespunzător principiilor stabilite: o alternanță de blocuri înalte și blocuri joase care forma ritmuri de volume, pe margini existau dotari comerciale, iar în interior locuri de joacă pentru copii. Chiar în centrul microraionului rămăsese un grup de case vechi, pe care nu le-au putut demola, și despre care Institutul Proiect București spunea ca dă zonei un caracter propriu.

Sursa: arhiva TVR

Sursa: arhiva TVR

 

În 1968 se construiseră deja 3000 de apartamente și pe șoseaua Olteniței, dar gruparea de locuințe, cu toate că avea și unele dotări comerciale, era încă marginalizată, așteptând să fie integrată într-o structură mai vastă. Abia în anii ’80, ansamblul Berceni-Olteniței (în perimetrul format de Olteniței, Berceni și fosta stradă Dumitru Petrescu, astăzi Turnu Măgurele), s-a mărit la 52 ha și 10.000 de locuințe, la care se adăugau creșe, grădinițe și centre comerciale. Magazinul B.I.G. Berceni fusese deja deschis în 1975, iar piața agro-alimentara urma să fie inclusă în noul ansamblu.

 

Sursa: Revista „Arhitectura”, nr. 5, 1975

Sursa: Revista „Arhitectura”, nr. 5, 1975

Ansamblurile Sud-Berceni cuprindeau toata zona dintre șoseaua Berceni și soseaua Giurgiului, la sud de artera inelara de circulație. Până în 1968 fuseseră deja date în folosință peste 5600 de apartamente, din cele 15 000 proiectate. În deceniul următor au demolat și ultimele case vechi din zonele Drumul Găzarului, Almașul Mare și Luica, construind încă 7000 de apartamente. Blocurile de pe fostul bulevard Metalurgiei, considerat cea mai importantă arteră de circulație din Berceni, datorită lărgimii și accesului facil la platforma I.M.G.B., păreau să aducă puțină varietate în aspectul fagurilor-dormitor, clătind puțin ochii locuitorilor de griul și uniformitatea celorlalte blocuri.

Ritmul infernal în care s-a construit cartierul Berceni, ca și celelalte cartiere apărute în timpul regimului comunist, mai ales după prima criză energetică din ’73, a fost susținut de două idei majore: depășirea de plan și reducerea de costuri.  Așa se explică recordurile în care un bloc de zece etaje era tencuit în doar 3 zile, cu un singur strat de glet, parchetul era înlocuit cu linoleumul cu model în romburi (așa era la mine acasă), iar ferestrele erau micșorate de la 1,5 m la 1,2 m, pentru economisirea energiei. Ar mai fi multe de spus despre blocurile noastre comuniste, dar o să las aici, în loc de concluzie, cuvintele scriitorului Radu Paraschivescu. Fără să se plîngă de traiul la bloc, care pentru copii nu a fost niciodată neplăcut (câte amintiri frumoase avem din copilarie și cât de tare ne mândream că locuim la bloc, în fața nenorocoșilor care stăteau la case?), Radu Paraschivescu remarcă totuși că parcă, parcă… te strângeau puțin pantofii în blocotețele noastre.

 

Surse: „Institutul Proiect Bucuresti 1968”

Revista „Arhitectura R.P.R”, nr. 1-2, 1980

Arhiva TVR (euscreen.eu, „Cartierul Berceni Sud 2 in constructie”)

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. Manolache Georgeta
  2. Tomescu Marian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *