Totul a început în 1906, când profesorul Alexandru Obregia și primul-ministru Gheorghe Grigore Cantacuzino au propus o lege pentru înființarea unui ospiciu pentru alienați lângă București, mai exact pe terenul deținut de Eforia Spitalelor Civile, între Filaret și Văcărești.

Aceasta venea în îndeplinirea unei legi mai timpurii (1892), care hotăra necesitatea construirii a două astfel de instituții, în Muntenia și Moldova, absolut necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament a bolnavilor psihic.

În 1907 a început construcția unui spital de psihiatrie la standarde europene, după planurile concepute chiar de Prof. Obregia, dar izbucnirea Primului Război Mondial a întârziat inaugurarea acestuia până în 1923. Denumirea oficială era pe atunci Spitalul Central, iar Prof. Obregia i-a fost director până în 1930, când a venit la conducerea instituției C.I. Parhon, medic endocrinolog și neuropsihiatru.

Odată cu schimbarea conducerii, ospiciul a căpătat alt nume, Institutul de Boli Mentale, Nervoase și Endocrinologice din București, apoi s-au întâmplat niște lucruri …oarecum bizare.

În 1934, elevul lui Obregia, prof. Petre Tomescu a devenit director și a schimbat înapoi numele instituției în Spitalul Central, iar o jurnalistă de la revista „Realitatea Ilustrată” s-a internat o săptămână în ospiciu pentru un reportaj, prefăcându-se răpusă de melancolie și chinuită de regretele unei iubiri pierdute.

 

 

Anul 1935 este important pentru instituție, pentru că atunci s-au deschis, pe lângă secțiile de psihiatrie și neurologie, alte două secții noi: cea de neurochirurgie, a dr. Dumitru Bagdasar, și cea de endocrinologie, a dr. Parhon. Sub îndrumarea dr. Bagdasar s-a închegat nucleul școlii românești de neurochirurgie, din care a facut parte și dr. Constantin Arseni. 

În 1936, poetul George Bacovia a fost internat pentru a doua oară la Spitalul Central, care, pentru că nu-și mai schimbase numele de mult, a revenit în același an la denumirea de Institutul de Boli Mentale, Nervoase și Endocrinologice.

Prin 1941, probabil pentru că denumirea oficială era prea stufoasă, Institutul era cunoscut mai mult ca Spitalul Central Mandravela, după numele răscrucii unde-și avea faimosul Costică Alexandrescu Mandravela cârciuma.

Balamucul din Berceni în perioada comunistă și în prezent

În 1951, Institutul de Boli Mentale, Nervoase si Endocrinologice a fost redenumit Spitalul unificat nr. 9 „Dr. Gheorghe Marinescu„, s-au construit noi clădiri, s-au înființat noi clinici și s-au deschis noi secții. Spitalul 9 a devenit unul dintre cele mai mari din Europa și un reper al cartierului Berceni. Eu, de exemplu, și acum numesc piața din fața spitalului pur și simplu „nouă”. Unde mă duc să-mi iau ceapă și roșii? Păi, la „nouă”.

În 1975, dr. Constantin Arseni a creat în cadrul Spitalului 9 centrul de referință național de neurochirurgie, denumit după mentorul sau, Prof. Dr. D. Bagdasar. Astăzi îl cunoaștem drept Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni„.

În 1995 s-a desprins din Spitalul Clinic „Dr. Gh. Marinescu” (scăpase de numarul 9 după revoluție), Clinica de Neurologie Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare.

Iar astăzi, după o istorie atât de zbuciumată, în care abundă numele unor reprezentanți extraordinar de valoroși ai medicinei românești, pe fostele pământuri ale Eforiei Spitalelor Civile de la începutul secolului trecut funcționează Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia”, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, și Clinica de Neurologie.

Va asteptați la o poveste atât de complicată pentru un spital pe care mulți îl știm drept un simplu balamuc?

 

 

 

 

 

 

Sursa: „Complexul creierului”, Jurnalul National online, 22 nov 2005

„Inchisa printre nebuni o saptamana”, Realitatea Ilustrata, 16 ian 1934

Alexandru Obregia balamuc Berceni Leon Danaila psihiatrie Spitalul Clinic Bagdasar Arseni Spitalul noua