Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

joi

10

august 2017

4

COMENTARII

D-ale tramvaielor bucureștene de altădată

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni, Povești din vremuri vechi

Transmite povestea mai departe...

Primele vagoane galbene trase de cai au apărut în 1871, când un reprezentant al societății belgiene „Harry Hubert de Mervee Slade” a obținut prima concesiune pentru tramvaiele cu cai.

Printre primele trei linii ale drumului de fier american s-a numărat și cea care cobora de la Sf. Gheorghe la Calea Văcărești. Bucureștenilor le-au plăcut drăcoveniile de „traivane” sau „trangavane”, cum le mai dezmierdau în drumurile devenite, deodată, mai blânde și lipsite de scuturăturile birjelor pe caldarâm.

Macheta tramvai cu cai

Macheta tramvai cu cai

A mai durat o vreme până când s-au introdus stațiile fixe, călătorii obișnuind să tragă de sfoară un clopoțel ca să atenționeze vizitiul că vor să coboare, iar neajunsurile se mai întâlneau și în alte situații, uneori hilare.

  • De exemplu, prin contractul de concesiune, Societatea de Tramvaie avea sarcina de a întreține pavajul și de a curața șinele de zăpadă. Ceea ce a și făcut într-o iarnă, a curățat zăpada de pe șine, aruncând-o pe strada, iar oamenii Primăriei au luat zăpada de pe stradă și au aruncat-o înapoi pe șinele de tramvai.
  • Cu fumatul în tramvai a mai fost iar o dandana. Se pare că Primăria a cerut Societății interzicerea fumatului în vagoane, dar aceasta a replicat că nu poate face așa ceva, călătorii deprinși cu acest obicei fiind în stare „să maltrateze conductorii”.

Oricum, concesionarul belgian s-a tot ciondănit cu Primăria pe tema pavajului stricat de șinele de fier si tropăitul cailor, pe tema stațiilor- numite „chioșcuri”, pe tema taxei de drum, pe tema fumatului în vagoane, pe tema prelungirii liniilor, până când, în 1883, primarul Pake Protopopescu a acționat societatea belgiană în instanță, atacând monopolul acesteia, și a acordat, în urma unei licitații, o nouă concesiune care urma să construiască și exploateze încă 4 linii de tramvaie cu cai și una electrică, funcțională din 1894.

transport in comun berceni

 

  • Pe lângă tramvaiele cu cai, bucureștenii se mai dădeau și cu tramcarul, care era tot un fel de vagon tras de cai, dar direct pe caldarâm, nu pe șine de fier. Ba chiar unii preferau tramcarul pentru că era mai ieftin și circula în zone de mare interes, precum izvorul de ape feruginoase de la întretăierea Căii Văcărești cu Dâmbovița. Mare tărășenie a mai fost și cu apele minerale de la Vacaresti, umbla vorba că pe-acolo tinerii flirtau prin tufișuri, iar babele urâcioase își încălzeau inimioara. Tramcarele și-au făcut treaba prin București din 1891, când un antreprenor pe nume Toma Blându a obținut concesiunea, până în 1904.

Au dispărut apoi tramvaiele cu cai, în 1929, ceea ce a provocat mare neliniște în rândul locuitorilor, pentru că de prezența cailor în transportul public depindeau meșteșugari, agricultori și chiar veterinari. Dar de trecut în totalitate la tracțiunea electrică trebuia să se treacă definitiv, numai că în 1936, când „Societatea Comunală pentru construcțiunea și exploatarea tramvaielor în București” a obținut exclusivitatea transportului în comun cu tramvaie și autobuze pentru București… haosul s-a instalat pe străzile orașului fără nicio jenă, pentru câteva zile de coșmar.

  • Deși STB-ul anunțase că va pune mașini în circulație pe vechile trasee, de exemplu atât pe șoseaua Giurgiului, cât și pe șoseaua Olteniței, în primă fază a eliminat pur și simplu linia de pe Olteniței, creând o debandadă imensă care a ajuns și în paginile ziarului Adevărul:

„Indignați, cei care așteptau de aproape o oră mașina, s-au așezat în calea unui autobuz gol, cerând șoferului să se îndrepte pe șoseaua Olteniței.

Mulțimea s-a urcat în autobuz. Șoferul a cârmit după indicațiile publicului, dar taxatorul, respectând zelos dispozițiile direcțiunei, se opunea cu îndârjire.

-Unde merge mașina? întrebau călătorii.

-Pe șoseaua Olteniței! spunea șoferul.

-Ba pe-a Giurgiului! replica taxatorul.

Și șoferul a pornit-o, până la urmă, razna pe șoseaua Giurgiului, altfel de cum voiau ce ce se urcaseră în ea.”

În plus, STB-ul venise cu o găselniță cam stranie, așa numita „transbordare”, care asigura transportul cu autobuzul numai pe traseele unde nu exista linie de tramvai, obligând astfel călătorii să schimbe un mijloc de transport cu cine știe câte altele ca să ajungă unde aveau treabă.

 

debandada stb

 

 

harta transporturilor 1938

Cu albastru este redată linia autobuzelor, cu roșu a tramvaielor. Transbordarea se făcea la Bellu.

 

Totuși, lucrurile au revenit la normal după o vreme, parcul de autobuze numărând 392 buc (Renault, Chevrolet si Henschel), care funcționau pe 22 trasee cu 131 Km cale dublă.

  • Dacă mergeai la începutul secolului trecut cu tramvaiul prin București, n-aveai voie să faci diverse lucruri, precum:

-să urci beat în tramvai

-să urci în tramvai cu un câine mic, dar bolnav sau cu înfățișarea neplăcută

-să urci în tramvai cu hainele prea murdare

 

  • Mircea Damian redă în „București” o delicioasă scenă „de tramvai” din acea perioadă:

„-Pe vremea mea, tineretul era mai cu obraz! se văieta la toată lumea o femeiă cam în vârstă și cam grasă.

A început să se vaiete și să facă morală de cum a ajuns în prag. Vorbește în gura mare de <timpurile când tineretul era cuviincios și nu lăsa o biată femeie în vârstă să stea în picioare.>

-Pe vremea dumitale erau tramvae, cucoană? se intereseaza cineva de pe bancă, foarte serios.

-Erau! țipa ea. Dar nu erau tineri obraznici ca dumneata.

Toată lumea râde și nu-i face nimeni loc.

-Eu m-aș scula, zice unul. Dar las’ să stea în picioare…Că prea e otrăvită.”

 

  • Tot prin anii 1930, bucureștenii își făcuseră obiceiul să ia cu asalt tramvaiul către Bellu, cu schiurile pe umeri, ca să ajungă pe Valea Plângerii (Parcul Tineretului), unde autoritățile au netezit mormanele de resturi și mizerii și au amenajat trei pârtii transformând fosta groapă de gunoi într-o stațiune de schi.
  • În 1973, olandezul Hans Oerlemans a făcut mai multe fotografii cu tramvaiele, autobuzele și troleibuzele bucureștene. Printre aceste cadre se regăsește și aceasta, surprinsă la Pieptănari (Eroii Revoluției), lângă cimitirul Bellu.

 

1973 hans oerlemans tramvai autobuz pieptanari

 

 

Bibliografie si surse foto

„Bucuresti”, de Mircea Damian, 1935

Revista ERASMUS, nr. 14/2003-2005, Bucureşti, Tipografia Media & Marketing, 2005.

„Istoria Bucurestilor”, de Constatin C. Giurescu, 1966

www.ideiurbane.ro

www.ratb.ro

www.tramclub.org

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. oana
  2. cristina
  3. radu
  4. andra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *