Povestea bisericii Slobozia din sectorul 4, ridicată pe locul înfrângerii lui Matei Basarab
Scris de Marilena, in categoriaPovești din vremuri vechi
Ascuns în cutele bătrânului București, apărat de un pâlc de copaci și unul de blocuri, la intersecția bulevardelor Mărășești și Dimitrie Cantemir, pe vechiul Pod al lui Șerban-Vodă, se află un lăcaș de cult din secolul al XVII-lea. Biserica Slobozia este un monument istoric cu o poveste extraordinară, care merită spusă și răspusă, spre a-i mări dârzenia în fața monstrului indiferenței contemporane.
Așa că, iată cuvintele din spatele micii biserici și a maiestuoasei cruci din curtea ei.
Totul a început cu luptele fostului căpitan din oastea lui Mihai Viteazul, aga Matei din Brâncoveni, pentru tronul Țării Românești, începute din timpul domniei lui Leon Tomșa. După înfrângerea din 1631, aga Matei (care avea să ajungă voievodul Matei Basarab doi ani mai târziu) s-a retras spre Transilvania, iar Leon Tomșa a ridicat deasupra mormântului oștenilor morți o cruce, care avea să pomenească peste veacuri despre crâncena bătălie de „peste podul Boilicului de pe râul Dâmbovița, deasupra viilor cinstitului oraș București, mai jos de mănăstirea lui Mihai Vodă, spre drumul Giurgiului și pe lângă eleșteul zis mai târziu al lui Șerban Vodă, în apropierea mănăstirii lui Radu Vodă și zidurile lui Fana Vistierul”. Crucea, inscripționată în limba noastră, dar cu litere chirilice, a fost restaurată de Radu-Leon, fiul lui Leon-Tomșa, între 1664-1665. După ce i-a zidit și un adăpost din cărămidă, dispărut astăzi, Radu-Leon a ridicat lângă cruce o biserică, pe care a refăcut-o și mărit-o Marele Vistier Constantin Năsturel.
„După 13 ani dela zidirea bisericii Dobroteasa, Constantin Năsturel biv vel vistiernic a scoborât dealul pe care ridicase biserica, spre vale, și a dat de apa Dâmboviței. Se vede că o trecuse de atâtea ori în acest loc, mergând spre vii, cari erau presărate pe aceste locuri. Și trecând și acum, în anul mântuirei 1743, apa Dâmboviței pe acolo pe unde este azi podul de fier ce dă în ulița mare, ce-i spun bulevardul Neatârnării, care pe vremea aceia era presărat, precum am spus, numai cu vii, a cotit la dreapta și i-a eșit în cale din mijlocul acestor vii o mică biserică de lemn, pe podul lui Șerban-Vodă. Era biserica Slobozia, ridicată la 1665 de Radu-Leon, alăturea de crucea pe care o ridicase tatăl acestuia Leon-Ștefan-Vodă la 1632 în cinstea Sf. Gheorghe, ca să se pomenească de războiul ce l-a avut într-acest loc cu pribegii la anul 1631. Și văzând-o de lemn Constantin Năsturel biv-vel-vistiernic a înlocuit-o cu una de zid și a sfințit-o la 8 septembrie 1743.”
Bisericii i s-a spus Slobozia deoarece, în secolul XVII, cei care se așezau prin acele părți erau sloboziți (scutiți) de birurile percepute de domnie și de mănăstirea Radu-Vodă, bineînțeles în schimbul muncii pe pământurile acestora și a unei singure dajdii anuale.
Prin secolul XIX, în fața bisericii se întindea un mare loc viran transformat într-un fel de bâlci, numit Maidanul Dulapului, unde se „făcea Dulapul”, adică se dădea lumea în scrânciob. Tot pe-atunci se zice că era un cântăreț tare mucalit la biserica Slobozia, unul zis Matache Pițirigă, care se ținea de farse împreună cu unchiul dramaturgului I.L. Caragiale, conu Iorgu Caragiale.
Surprinzător, biserica a supraviețuit chiar și regimului comunist, împărțind ani buni intersecția cu vestitul restaurant Budapesta, care astăzi a lăsat locul unui cazinou.
Surse: Materiale de istorie și muzeografie, 1971, 2004
Cum au fost Bucureștii odinioară, D. Caselli
Stau in sectorul 4 in str:Ioan Budai Deleanu,și sunt foarte interesat de istoria acestor locuri!
V-aș ruga dacă se pote să mă informați si pe mine despre articolele dvs.
Mulțumesc anticipat
Ne bucurăm foarte mult că sunteți interesat de articolele noastre 🙂 Cel mai ușor, dacă aveți cont de Facebook, este să dați Like paginii https://www.facebook.com/bercenidepoveste/, și veți fi la curent cu informațiile. Vă mulțumim!
AM FĂCUT ASTA DEJ! sI EU VĂ MULȚUMESC
Excelenta documentatie. Articole bine scrise, cu date inedite. Bravo!
Sunt locuitor veteran in Berceni dar si membru fondator al Asoc. Parcul Natural Vacaresti . Asi dori va rog sa am o comunicare directa cu D-na Marilena. Mobil, e-mail. Multumesc.
Mulțumim pentru apreciere 🙂 Putem comunica pe adresa de email bercenidepoveste@gmail.com
Din respect pentru istoria acestui lacas sfant, Patriarhia ar trebui sa o scoata la lumina, sa faca o mica investitie, prin care sa imprejmuiasca terenul ce tine de biserica (chiar sa recupereze o parte din asazisul parculet – nefrecventat – din vecinatate, sa transforme curtea intr-o gradina vie, care sa atraga atentia trecatorilor, sa ii indemne sa viziteze biserica, sa ii cunoasca exceptionala istorie – dintre cele mai vechi. Echipa de slujitori ai acestei biserici ar trebui sa fie intarita, la toate nivelurile (clericale si neclericale).
Astfel, acest tainic lacas ar fi preferat de catre enoriasi, de catre bucuresteni, atat pentru participarea regulata la slujbe, cat si pentru sfintirea unor manifestatii exceptionale, din viata oamenilor (botezuri, casatorii, spovedanii, impartasanii, etc.). Muli credinciosi prefera misterul concentrat al unui astfel de lacas de mai mici dimensiuni, fiind atrasi mai curand de intimitatea si intimitatea familiala bisericesc a acestuia, decat de largul (strainatatea) ‘maretului’ lacas Sf. Spiridon, aflat in imediata apropiere.
O parte dintre slujitorii bisericii ar trebui sa fie instruiti privind detalii ale istoriei lacasului.
Dar despre mormintele din gradina bisericii știm ceva?
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente