Măruntaiele Bucureștiului ascund multe secrete. Chiar dacă legendele urbane care vorbesc despre existența a numeroase galerii subterane pe unde Vodă Caragea se plimba cu caleașca trasă de patru cai n-ar fi în întregime adevărate, mi-e greu să cred că tot fumul ăsta a ieșit fără pic de foc. De la istoricul Gion Ionescu încoace, care a scris despre galeriile medievale ramificate de sub Curtea Veche, mitul orașului subteran a prins din ce în ce mai multe puteri odată cu construirea tunelurilor de fugă ale lui Ceaușescu în caz de… revoluție.

Sub pivnițele vechii Curți Domnești veneau „subteranele care comunicau printr-un fel de culoare medievale, care duceau spre Dâmbovița sau aiurea – canale și culoare de felul cărora am văzut și noi lângă biserica Sfântului Nicolae din Lipscani atunci când, dărâmându-se casele cele vechi ca să se facă palatul Naționalei, s-a găsit sub pivnițe o altă pivniță care într-o parte avea un culoar afund și acesta mergea, trecând pe sub strada Lipscani, la vale, spre Dâmboviță.”

Ionescu Gion, Istoria Bucurescilor, 1899

Ba chiar cu trei ani înainte, într-o conferință ținută la Ateneu, Ionescu Gion semnalase legăturile subterane dintre Biserica Sfântul Nicolae Șelari (str. Blănari) și Palatul Camerei de Comerț (str. Doamnei) cu vechea curte domnească.

„De la casele Băleanului și ale Bărcănescului se întind pivnițe sub pivnițe care duc, prin gangurile subterane, până la Curtea-Veche slujind din bătrâni ca ascunzători.”

Deasemenea, în zona străzii Negru-Vodă se află un coridor subteran căptușit în totalitate cu cărămidă, cu o lățime de 1,5 metri, datând se pare din secolul XVI, în timp ce, alături, un altul aflat la o adâncime de peste zece metri leagă Hanul lui Manuc, Biserica Domnească și Curtea Veche.

În lista stufoasă a galeriilor subterane enumerate de Radu Boeriu găsim trei guri de ieșire localizate în Berceni: una la Colegiul Național Gheorghe Șincai, una în zona fostei Mănăstiri Văcărești și una la Bellu.

„O altă galerie subterană, cu două ramificații, se găsește sub Mănăstirea Antim și se întinde până la Liceul Gheorghe Șincai și în zona Centrului Civic. La stația de autobuz Răzoare sunt săpate galerii pe două nivele, la șase, respectiv, zece metri sub pământ. Subterane au fost descoperite și în zona de nord a Bucureștilor, dar și în Colentina. Există tunele care leagă Mănăstirea Plumbuita de Palatul Ghica, pe sub râul Colentina.

În afară de acestea, galerii mai există și între Mănăstirea Sărindar și Dâmbovița sau între casa Dudescului și Zăvoaiele Cioplea, situat în apropiere de Dudești. Cea mai importantă galerie care are ramificații și tunele pe mai multe nivele este cea dintre Turnul Colței si zona de vii de la Bellu, direcția Calea Giurgiului, săpată pe sub biserica Sf. Ioan-Nou, casa Nicolae Mavros și râul Dâmbovița.

Totodată, zidurile înalte și vechi de când lumea ale Mănăstirii Antim se ridică peste tunele și galerii, unele dintre ele prăbușite, altele tencuite cu bolovani de râu sau podite cu scândură de stejar. Un tunel duce spre Dealul Cociocului, dincolo de Liceul Gheorghe Șincai, dar se înfundă undeva. Altul urcă spre Centrul Civic și se bifurcă către Gara de Nord și Academia Militară. De sub magazinul Victoria se ramifică trei subterane, unul către Dealul Uranus, altul către Palatul Telefoanelor, iar ultimul spre Biserica Sfântu Gheorghe.”

“Mai exista canale subterane în București” de Radu Boieriu publicat în Cronica Română – 20 iunie 2003

Tudor Arghezi însuși s-a lăsat fermecat de legenda subteranelor:

„Se povestea că boierii cu ișlic și giubele și cucoanele lor, în scurteici de catifea pembe și grena se duceau să petreacă la Mănăstirea Văcăreștilor pe o cale ascunsă de ochii lumii sau de privirile prevăzătoarelor garnizoane turcești. Drumul de tunel, luminat cu torța, era destul de lat, de vreme ce oaspeții plecau și ajungeau cu careta.”

„Cu bastonul prin București”, Tudor Arghezi

Coridoarele subterane au servit în trecut nu doar petrecăreților discreți și a celor care fugeau din calea năvălitorilor sau a altor primejdii neașteptate, ci și haiducilor urmăriți de poteră sau societății secrete pașoptiste Frăția. În prezent singurul tunel de refugiu atestat ca monument istoric este cel de sub Conacul Golescu Grant (în Giulești).

 

Mai circulă pe internet o poveste stranie despre un tunel inundat care s-ar afla sub o stație de metrou din Berceni (probabil Eroii Revoluției), prin care mișună un… monstru acvatic mare cât un caiac, însă pe aceasta o suspectez de ficțiune așa că nu detaliez aici, ci vă las pe voi s-o citiți în voie.

 

 

coridoare secrete București coridoare subterane galerii subterane București guri de ieșire tuneluri Berceni tuneluri secrete Berceni