La cafea proaspătă, merg niște ziare vechi, nu-i așa? Azi am ales câteva numere din „Gazeta municipală”, un săptămânal de informaţie şi critică edilitară care a apărut în perioada interbelică. Misiunea acestuia? Să analizeze pe toate părțile, să comenteze și mai ales să critice deciziile primăriei Bucureștiului. Surprinzător, ziarul era tolerat de primărie.

Am extras câteva articole care surprind momente din trecutul cartierului nostru, în perioada 1937-1946:

Începem cu o paranghelie care se pare că a avut loc la „grădina Vasile Dumitrescu” din șos. Olteniței. Mă-ntreb dacă acest Vasile Dumitrescu care avea grădină bună pentru serbări n-o fi fost cumva Vasile Dumitrescu boberul, cel care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de la Engelberg (Elveția) în anul 1934. Oricum, nițel mai încolo de Olteniței, în Ferentari, există astăzi o stradă cu numele Vasile Dumitrescu.

 

 

În toamna lui ’37 începeau să paveze șoselele Giurgiului și Olteniței.

 

Numărul din aprilie 1939 ne anunță un fapt înduioșător și oleacă amuzant. Zice că „stolul de străjere de la școala primară de fete No. 44 din șos. Olteniței a botezat Dumineca trecută în cadru străjeresc doi copii de la maternitatea comunală.”

Școala de fete nr. 44 avea să se unească, în 1959, cu Școala de băieți nr. 44 (care a funcționat după primul război mondial pe un teren aflat între străzile Brădetului și Făgetului), într-un sediu nou, pe str. Stoian Militaru (școala nr. 111 George Bacovia, în prezent).

Cât despre „stolul de străjere”, probabil că expresia devine mai clară dacă ținem seama de faptul că în 1935, Regele Carol al II-lea înființase „Straja Țării”-sau Străjeria- o organizație de tineret după model fascist căreia trebuiau să i se alăture toți băieții cu vârsta de la 7 la 18 ani și toate fetele cu vârsta de la 7 la 21 ani.

Să trecem la știrea următoare, din care aflăm că în 1939 două proprietăți de pe str. Puțul cu Tei au fost expropriate pentru a se mări curtea școlii de fete nr. 44.

 

Printre alte informații sportive dinaintea Crăciunului din 1939, aflăm că în mica stațiune de schi de pe Valea Plângerii se organizau și cursuri de schi.

 

Și ceva despre Biserica Târcă din Vitan, un lăcaș de cult cu o istorie lungă în spate, de la începutul secolului XIX.

 

 

Imediat ne întoarcem la „revista presei”, dar deocamdată e momentul pentru o pauză publicitară.

 

Hmm, ce-avem noi aici? Terenul despre care vorbește anunțul din gazetă, „șos. Olteniței colț cu Calea Piscului și în Valea Plângerii”, pare a fi terenul pe care se află astăzi Orășelul Copiilor. Și unde în ’41 urma să fie înființată o crescătorie de porci.

 

În 1942, un eveniment foarte important a avut loc pe Olteniței, mai exact pe terenul sportiv „Voevodul Mihai”, de lângă Cimitirul Pro Patria. Mareșalul Antonescu a venit în inspecție. Înțelegem din articol că în împrejurimi se afla și un solariu amenajat pentru copiii nevoiași.

 

 

Când au construit piața Berceni-Olteniței? Păi, zice aici, la gazetă: aprobarea s-a dat în martie 1943.

 

 

În 1946, ca să ajungi de la Piața Sudului (Mandravela) până la Obor, trebuia să schimbi trei tramvaie. Fiecare tramvai cu biletul lui. Păi n-avea dreptate Gazeta? Nedreptate setebistă (S.T.B. – Societatea Tramvaielor București), coane Fănică!

 

articole vechi din Berceni presa despre vechiul Berceni vechiul Berceni