Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

3

aprilie 2019

0

COMENTARII

Anticariatul lui Pinath de pe Calea Văcăreşti de la începutul secolului trecut

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

anticariat
Du povestea mai departe...

În 1864, în București apare primul anticariat, deschis de către Leon Alcalay. Ulterior își fac apariția în orașul lui Bucur alți doi negustori care se vor ocupa cu comerțul de cărți vechi: Pinath și H. Steinberg. De cel dintâi mă voi ocupa eu astăzi, căci este primul anticar cu prăvălia pe Calea Văcărești.

Pinath și-a a pus pe picioare afacerea cu cărți prin 1878 și a rămas în istoriile vremii drept unul dintre primii aticari din zona asta a Bucureștiului. Pinath, cu al lui pravălie de carte de pe Calea Văcărești, pare el însuși un personaj …de carte. Am aflat asta frunzărind al doilea volum al cărții ”Din Bucureștii de ieri”, scrisă de George Potra, și apărută la Editura Științifică și Enciclopoedică, în 1990.


”In 1910, pe Calea Văcărești, în fața Bărăției, se afla magazinul de anticariat a lui Pinath care, pe o firma mare, avea emblema „La Labori”, iar dedesubt, drept prezentare și reclama „Vechea Anticuarie Pinath, casa proprie de încredere, fondată în 1878”.


 

Da, în 1910, Calea Văcărești mergea, hăăăt, până la Sf. Vineri, după cum mulți știți. Acum e doar jumătate din ceea ce era odinioară.

Pinath se îndeletnicea în primul rând cu editatul de carte (culegeri de versuri de cântece din folclor, romanțe, poezii și slagăre etc.) pe care le tipărea și le vindea în prăvalia proprie, alături de alte titluri de carte cerută la lectură, adică povesti haiducești și istorisiri de crime celebre din acea vreme. Mușteriii lui erau mai cu seamă copii, elevi ai cursului inferior de liceu, după cum scrie H. Stahl..


”Pentru toți elevii între 12 și 17 ani, librarul-anticar Pinath era unicul magnet plin de atracție, singurul pom cu roade din care se putea înfrupta, siguri de mai înainte că nu vor pleca de la el cu mâna goală. Pe când nesuferiții anticari de pe cheiul Damboviței se plimbau cu mâinile în buzunar, prin fața cărților întinse larg pe mese scunde și nici nu voiau să stea de vorba cu copiii, Pinath, deși nu te privea în ochi și cu toate că te trata de la înalțime și trebuia să te agăți de mânecile hainei lui, ca să-i smulgi grația unui răspuns, avea totuși un fond de optimism, care se putea transforma în bani. De aceea, dugheana lui de pe Calea Văcăresti, deși rău asezată, a atras ani de-a rândul coloane întregi de pelerini minori, încărcați care mai de care cu cărti, fie căpătate la premii, fie sustrase binișor și fără știrea părinților de prin fundul bibliotecilor. Căci am uitat să adaug amănuntul că ora pinathiană, cea mai potrivită pentru vânzări și cumpărări, era între ceasurile două și trei după masă, când totul doarme, afară de copiii dornici după lecturi în fruntea cărora, pe atunci, se aflau poveștile despre haiduci: lancu Jianu, Grozea, Dragușin, Miu Haiducul, Popa Cătănuță, s.a. care pentru fanarioți fuseseră tâlhari de drumul mare, iar pentru popor adevărați eroi populari.”


 

Dar nu care cumva să credeți că Pinath era vreun mare suflet filantrop care se îngrijea cu dragă inimă de apetitul copiilor pentru citit. Făcea bani ca orice priceput în ale negustoriei. Legea lui era tocmeala, de erai moșneag ori copil de școală:


”Dupa cum spune H. Stahl, <<Pinath a contribuit la răspândirea gustului cetitului la țară>>. Bineînțeles că el n-a avut această intenție, ci numai dorința de a vinde cât mai multe broșuri, care să-l coste cât mai ieftin și să le vândă cât mai scump. Pentru acest motiv, broșurelele erau tipărite pe cea mai proastă hârtie din tars, cu cel mai infect tipar” și marcate cu un preț foarte ridicat pentru acea vreme, de 60 de bani bucata. Cu toate acestea, pe piața Capitalei orice carte din aceste prețioase opere se puteau cumpăra cu 5 parale (echivalentul a 15 bani – n.r.).”


 

Zgârcenia lui Pinath era alimentată și de o imaginație bogată pe care o folosea ca să facă economie cam la orice. De exemplu, nu-și bătea capul prea mult cum să vândă el o carte din care lipseau pagini. Găsea o altă carte de dimensiuni similare, îi lua paginile lipsa în funcție de numerotare și le lipea în cartea care avea mai multe șanse să fie vândută repede și pe bani mai mulți:

„Prăvălia lui Pinath era la stradă, dar mai avea în curte o serie de magazii pline cu tot felul de cărți. Ajutat de membrii familiei, Pinath îngrijea de cărti, le mai cosea, le lipea coperți din hîrtie galbenă de împachetat, plasa în locul filelor lipsă file luate de pe la alte cărți cu format similar și cu titlu oarecum asemănător. Nu era deci de mirare să găsești la începutul vreunui volum din Misterele Parisului de Eugène Sue, cîteva pagini sau chiar o fasciculă întreagă din Dramele Parisului”, explică George Potra.


Sursa: ”Din Bucureștii de ieri – II”, George Potra

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.