Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

Author Archives

marți

28

mai 2019

2

COMENTARII

Ziua sectorului 4, sărbătorită în Parcul Lumea Copiilor

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni, Povești din cartier Berceni, Povești din jurul Berceniului

ziua sectorului 4

Ați uitat, nu-i așa, că pe 1 Iunie nu e doar Ziua Copilului, ci și Ziua Sectorului 4 🙂 Am zis să vă aduc eu aminte, dacă tot am frunzărit internetul și-am dat peste știrea asta. Avem petrecere și bairam, cu concerte, târg de bunătăți tradiționale, ateliere pentru cei mici și cică și ceva surprize. Toate astea se intâmplă în Parcul Lumea Copiilor, așa cum era de așteptat, weekendul care vine. Pe 1 Iunie are loc și Crosul Familiei, pe Bulevardul Alexandru Obregia, începând cu ora 10.00. A, și să nu uit, la concertele organizate de Ziua Sectorului 4 vor […]

miercuri

15

mai 2019

0

COMENTARII

Noaptea Muzeelor 2019

Scris de , in categoriaMusai de vizitat in Berceni, Povești din jurul Berceniului

Noaptea Muzeelor 2019

Știu ca până vineri o să plouă foarte mult, cel puțin așa ne anunță Busu la televizor. Dar dacă sâmbătă o să stea un pic dușul ăsta, atunci e numai bine. Pentru că tot sâmbătă (18 mai) are loc Noaptea Muzeelor 2019. Și-s destule locuri care ne așteaptă pașii în sectorul 4, destule muzee care ne invită să le trecem pragul. Măcar o dată pe an, zic. Nu mai lungesc vorba. Mai jos, aveți harta Nopții Muzeelor 2019 în format digital, care vă va ajuta să vă orientați. Hartă – Noaptea Muzeelor 2019 în format digital  

vineri

10

mai 2019

0

COMENTARII

Câteva imagini vechi și inedite din Parcul Carol de la începutul secolului trecut

Scris de , in categoriaPovești din Filaret, Povești din vremuri vechi

Parcul Carol

Astăzi ne clătim ochii. Câteva imagini vechi și inedite din Parcul Carol de la începutul secolului trecut. Dacă dați clic pe ”Sursă”, o să ajungeți pe pagina Imagoromaniae. Și vă asigur că o să găsiți o mulțime de motive să vizitați pagina asta: adică hărţi, litografii, gravuri, picturi, cărţi poştale și fotografii minunate. Spor la ”navigat” 🙂 Sursă

luni

6

mai 2019

1

COMENTARII

Ce pățeau ziariștii incomozi pe vremea lui Cuza Vodă? Vizitau Văcăreștiul

Scris de , in categoriaMănăstirea Văcărești și poveștile ei, Povești din cartierul Văcărești, Povești din vremuri vechi

Cuza

Am găsit pasajul ăsta de mai jos, care mi se pare oarecum amuzant, în cartea ”Bucureștii de altădată 1871 – 1884” – a lui Constantin Bacalbașa. Zic amuzant pentru că veți vedea că jurnaliștii găsiți vinovați de delictul de presă pe vremea lui Cuza erau deja obișuiți să facă din când în când câte-o vizită la Văcărești. La închisoarea Văcărești, nu la mănăstire 🙂 Ba chiar știau că vor fi ridicați de cum dădeau bunul de tipar. ”Nae T. Orășanu scria la Ghimpele, ziarul umoristic al opoziției liberale, proprietatea unui domn Stoenescu. În timpul domniei lui Cuza a fost de […]

luni

22

aprilie 2019

0

COMENTARII

Se plantează copaci pe Luică și Giurgiului. La cât beton e acolo, o să-i spun implant de copaci

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni

Luică

Oricum, asta-i o veste bună, indiferent de cum i-aș spune eu. Recunosc doar că-s destul de iritată de lucrările astea pentru că, vreau – nu vreau, mă împiedic de ele destul de des. Știți că zona Luică a cam rămas fără copaci pentru că primăria s-a apucat să tragă de șosea ca s-o lărgească. Adică s-a apucat de lucrări și, să nu-ți vină să crezi, le-a și terminat între timp. Sau cel puțin așa zice primarul. Treaba este că mă rodea curiozitatea să aflu dacă mai au de gând să facă ceva și în privința spațiilor verzi și a copacilor […]

miercuri

3

aprilie 2019

0

COMENTARII

Anticariatul lui Pinath de pe Calea Văcăreşti de la începutul secolului trecut

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

anticariat

În 1864, în București apare primul anticariat, deschis de către Leon Alcalay. Ulterior își fac apariția în orașul lui Bucur alți doi negustori care se vor ocupa cu comerțul de cărți vechi: Pinath și H. Steinberg. De cel dintâi mă voi ocupa eu astăzi, căci este primul anticar cu prăvălia pe Calea Văcărești. Pinath și-a a pus pe picioare afacerea cu cărți prin 1878 și a rămas în istoriile vremii drept unul dintre primii aticari din zona asta a Bucureștiului. Pinath, cu al lui pravălie de carte de pe Calea Văcărești, pare el însuși un personaj …de carte. Am aflat […]

miercuri

27

martie 2019

2

COMENTARII

Băile publice de pe Calea Șerban Vodă

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

Serban Voda

In secolul XVI, in București existau două băi publice: ”Baia cea veche”, situată pe malul Dâmboviței în locul numit Ostrov (în dreptul Domniței Bălașa) si baia publică din apropierea Podului Șerban Vodă. Nu bag mână în foc că este vorba despre Baia Comunală Zerlendi (localizată pe Șerban Vodă nr. 185), dar, serios acum, cam care ar fi fost șansele să existe în acele vremuri, două astfel de bai publice atât de aproape una de alta. Dacă bănuielile mele-s greșite, vă rog să mă corectați. Dar poate că e mai puțin important, zic eu, căci ceea ce mă interesează pe mine este […]

vineri

22

martie 2019

3

COMENTARII

Poveștile celor mai cunoscute străzi din Berceni și dimprejur (III)

Scris de , in categoriaClubul de lectura, Povești din cartier Berceni, Povești din jurul Berceniului

Gata și ultima parte (a treia) cu  Poveștile celor mai cunoscute străzi din Berceni și dimprejur. Astăzi, despre Bulevardul Pieptănari, strada Mărțișor, strada Duminicii, strada Iliaș Vodă și celebra Xenofon: Povestea Bulevardului Pieptãnari Povestea strãzii Mãrțișor Povestea străzii Duminicii Povestea străzii Iliaș Vodă Cât mai are de trăit cea mai frumoasă stradă din București?

miercuri

20

martie 2019

0

COMENTARII

Poveștile celor mai cunoscute străzi din Berceni și dimprejur (II)

Scris de , in categoriaClubul de lectura, Povești din cartier Berceni, Povești din jurul Berceniului

povestile

Partea a doua cu poveștile celor mai cunoscute străzi din sectorul 4 este gata. Pentru cei care ați ratat primul episod, îl găsiți AICI. Astăzi, despre strada Laloșu, Calea Văcărești, Calea Șerban Vodă, strada Frigului și strada Livada cu Duzi. Povestea străzii Laloșu și-a… coanei Ancuța din Berceni Povestea Căii Văcărești Povestea Căii Șerban Vodă Povestea străzii Frigului Povestea strãzii Livada cu Duzi

marți

19

martie 2019

1

COMENTARII

(Incă nu ) E plin de afișe electorale

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

Pfoai …eu acum îmi dau seama că am intrat în an electoral. Și după ce se termină ăsta, vine altul, ”douăzeci-douăzeci”, și mai și. Acum, ca să exagerez un pic, o să vă zic că mi-am dat seama că urmează să ne lovească ăștia cu urnele după ce am zărit cu coada ochiului un text mic ascuns în Gazeta Municipală din 1937 (11 aprilie), care poartă titlul scurt și cuprinzător ”Afișe electorale”. Și textul zice că era talmeș balmeș de afișe lipite peste tot, la grămadă, alea electorale cu alea ”culturale”. Ia citiți și voi și spuneți-mi dacă nu cumva seamănă […]