Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

Povești din cartier Berceni Archive

marți

20

martie 2018

0

COMENTARII

O stradă din Berceni poartă numele unui student care a căzut din greșeală în cuțitul amicului său

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi

Cine ar putea bănui că străduța cu aspect tihnit, străjuită de două rânduri de case îngrijite, pe care o știm acum sub un nume care îmbie la odihnă –Duminicii, a fost inițial botezată în cinstea fiului unuia din întemeietorii cartierului Berceni, Barbu Păltineanu, Dominic? Chiar așa, strada se numea Dominic la începutul secolului XX, dar locuitorilor (majoritatea fiind oameni simpli, obișnuiți cu nume românești, nu italienești sau mai știu eu de care) le-a venit tare greu la zicere. Destul de repede, Dominic a devenit -chiar și în nomenclatorul stradal- Duminicii. În ce-l privește pe nașul străzii, ei bine, destinul lui a […]

luni

19

martie 2018

0

COMENTARII

Strada din Berceni denumită după un domnitor căruia fratele său i-a scos ochii

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi, Povestile strazilor din Berceni

Iliaș Vodă

Unul dintre misterele cartierului Berceni este cel al denumirii străzii Iliaș Vodă, o arteră mititică, cât cinci case, care scoate timidă capul din strada Șoimuș și a fost botezată domnește printr-o decizie din anul 1941. În luna iulie a acelui an s-au modificat dintr-un foc 269 de nume de străzi din comuna Șerban-Vodă (zona Olteniței-Giurgiului de astăzi). O parte dintre străzile rebotezate, mai exact șaisprezece, au primit nume de domnitori, fără alte precizări. Dintre acestea, astăzi mai supraviețuiesc cinci: Constantin Vodă, Grigore Vodă, Ștefan Vodă, Vlad Vodă și Iliaș Vodă. Despre cea din urmă vă voi povesti mai multe în continuare. […]

joi

15

martie 2018

2

COMENTARII

Harta cartierului Berceni în anul 1943

Scris de , in categoriaHărți și planuri ale Bucureștiului, Povești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi

harta cartierului Berceni 1943

Trecuse deja aproape un secol de când baronul Barbu Bellu își donase livada cu pomi exotici, de prin meleagurile lui soare-răsare, portocali, naramzi (tot portocali, dar cu fructe stacojii), lămâi și chitri (tot rude cu citrice, dar cu fructele mai puțin acre decât lămâile), orașului București, spre a servi înființării celui mai mare cimitir din Țara Românească, atunci când a fost realizată harta de mai jos. Planul „Unirea”, Municipiul București și împrejurimile, ediția XIV Era anul 1943, iar generalul Teodorescu și Institutul Cartografic „Unirea” au pus la dispoziția publicului acest plan al orașului (din care am extras fragmentul care ne […]

miercuri

14

martie 2018

9

COMENTARII

Povestea străzii Nițu Vasile

Scris de , in categoriaPovestile strazilor din Berceni

strada Nițu Vasile

Puține străzi din Berceni mi-au mâncat sufletul mai aprig decât strada Nițu Vasile, încercând să-i descopăr istoria. Recunosc că m-am și încăpățânat, dar dintr-un motiv foarte bun, pe care vi-l voi dezvălui imediat. Strada care țâșnește arcuit din răscrucea blestemată a Mandravelei către bulevardul Constantin Brâncoveanu era în perioada interbelică un drum prăfuit de țară, străbătut mai mult de căruțașii din satele învecinate („O privire asupra evoluției și organizării administrative ale cartierului Șerban Vodă – Belu”, Florin Dobrescu). Pe-atunci se numea Drumul Puțul Tonola. Exact, Tonola, ca pe Max Tonola, industriașul german care în 1865 a înființat o fabrică de […]

joi

15

februarie 2018

0

COMENTARII

Biblioteca Mănăstirii Văcărești, invidiată de Papă și de capetele încoronate ale Europei

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din cartierul Văcărești, Povești din vremuri vechi

biblioteca Mănăstirii Văcărești

Tabieturile cititorilor înrăiți de acum trei secole nu erau cu mult diferite față de ale contemporanilor noștri. Domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat, de exemplu, fiul celui care a ctitorit pe dealul Văcăreștilor cea mai mare și mai frumoasă mănăstire din sud-estul Europei, Nicolae Mavrocordat, se închidea deseori „într-o cameră prevăzută toată cu cărţi, unde obişnuia să stea ziua întreagă şi parte din noapte, spre a studia…. Era neobosit în sârguinţa lui de a învăţa, punând să i se citească cărţi timp de şase şi opt ore continue.”  Secretarului acestuia, transilvăneanul cinic Stephan Bergler, îi plăcea să se delecteze cu parfumatele vinuri […]

luni

12

februarie 2018

7

COMENTARII

Parfumul vieții de cartier în Berceniul anilor 60

Scris de , in categoriaPovești din anii comunismului, Povești din cartier Berceni

Berceniul anilor 60 Sursa: Muzeul Municipiului București via cartierulberceni.wordpress.com

După ce vechile sectoare colorate ale Bucureștiului au fost reorganizate în opt raioane (Grivița Roșie, 30 Decembrie, 1 Mai, 23 August, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, V.I. Lenin, 16 Februarie) în 1950, zona cartierului Berceni (inclus în Raionul N. Bălcescu) a început să-și schimbe treptat înfățișarea. Fosta comună suburbană Șerban-Vodă, în care oameni din toate colțurile țării cumpăraseră parcele, ca să fie aproape de capitală, și unde foști ostași fuseseră răsplătiți cu pământuri, a fost electrificată. Construcția de ansambluri de locuințe destinate muncitorilor de pe noile platforme industriale (de exemplu, I.M.G.B.) a sporit odată cu asfaltarea și canalizarea străzilor, însă atmosfera tipic rurală […]

marți

6

februarie 2018

0

COMENTARII

Există tuneluri secrete în Berceni?

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi

tuneluri secrete Berceni

Măruntaiele Bucureștiului ascund multe secrete. Chiar dacă legendele urbane care vorbesc despre existența a numeroase galerii subterane pe unde Vodă Caragea se plimba cu caleașca trasă de patru cai n-ar fi în întregime adevărate, mi-e greu să cred că tot fumul ăsta a ieșit fără pic de foc. De la istoricul Gion Ionescu încoace, care a scris despre galeriile medievale ramificate de sub Curtea Veche, mitul orașului subteran a prins din ce în ce mai multe puteri odată cu construirea tunelurilor de fugă ale lui Ceaușescu în caz de… revoluție. Sub pivnițele vechii Curți Domnești veneau „subteranele care comunicau printr-un […]

luni

5

februarie 2018

2

COMENTARII

În interbelic bodegă, în comunism dispensar, azi ruină. Casa de pe Pictor Ștefan Dimitrescu 47

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni

case vechi Berceni- pictor Ștefan Dimitrescu

O plimbare pe strada Pictor Ștefan Dimitrescu va scoate în cale celui care știe să ridice ochii din asfalt o casă cu o arhitectură specifică perioadei interbelice și cu un farmec indiscutabil. Pereții îi sunt jupuiți, storurile mereu coborâte acoperă pudic un interior misterios, iar inscripția de pe fronton D. 1934 D ne transportă direct în perioada de început a cartierului Berceni, când strada purta numele unuia dintre întemeietorii așezării, Barbu Păltineanu. Citește și Povestea părții vechi a cartierului Berceni   Primul nume al uliței a fost însă Nucului. Pe aici îi plăcea moșierului Păltineanu să se plimbe, și aceasta […]

luni

29

ianuarie 2018

2

COMENTARII

Acum 400 de ani, în mahalaua Cărămidarii de Jos se țineau… turnire cavalerești!

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi

turnire

Asta-i bună, o să ziceți, că doar n-or fi fost și prin părțile noastre bercenare niscai scene demne de Game of Thrones, cu cavaleri împlătoșați care se-mpung fioros cu lăncile-n piept. Ba, chiar cam așa fu, și-n plus, la sfârșitul turnirurilor noastre cică toată lumea se-nfrupta din saramura pregătită de-o bucătărească pricepută de sub dealul Văcăreștilor. Povestește preotul Mihai Tătărâm în cartea musai de citit de către toți cei îndrăgostiți de zona Mărțișor-Cărămidarii de Jos, „La margine de București”, că la începutul secolului XVII, în mahalaua Cărămidarilor, se-ntreceau coconii boierești arătându-și îndemânarea la ochirea cu arcul, mânuirea spadei din fuga […]

vineri

26

ianuarie 2018

2

COMENTARII

Povestea spionului din Berceni datorită căruia s-a deschis primul consulat francez la București în 1795

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi

spionul din berceni

De Costache Stamate ați auzit? E o stradă pe la noi pe-aici. Ba chiar și stație de autobuz e. Dar cine-a fost acest Costache Stamate de i s-a păstrat numele atâta vreme în nomenclatorul stradal bucureștean? Aflăm tot din cărticica preotului Mihai Tătărâm, pe care-o citesc și recitesc frenetic de câteva zile, „La margine de București”: „Costache Stamate se trage din neamul unor mici boieri din Cărămidari. Un frate al mamei sale, diac la capuchehaia Țării Românești de pe lângă Înalta Poartă, îl ia cu sine la Istanbul, unde pare să-și fi făcut ucenicia politică. Dezghețat și întreprinzător, devine agent […]