Câteodată nu-ți mai vine să ieși din cartier, să te urci în metrou și să bănănăi lovit în moalele capului de caniculă, după un locșor la terasele aglomerate din centru, unde oamenii prevăzători își rezervă din timp câteva ore de înțepeneală la măsuță, cu o limonadă-n față. Așa ne-am gândit duminică seara, eram cu Lara C. și voiam să ne relaxăm cum se cuvine. După o scurtă deliberare, ne-am dus în Parcul Tineretului.

Bine, mai întâi ne-am luat câte o bere de la chioșc, apoi ne-am tiptiluit printre tinereii care se țineau de sporturi pe aleea de la Șincai (unde poți juca gratis badminton, ping pong, volei sau baschet în cadrul evenimentului Sport pentru inima Capitalei până pe 27 august, în fiecare weekend) și ne-am așezat tabăra la răcoare, printre copaci. Eu am mâncat două corcodușe (Lara C. n-a vrut, a zis că nu merg cu bere dar eu n-am probleme din astea) și-am povestit câte-n lună și stele, cam până când au venit țânțarii peste noi și a trebuit să ne punem în mișcare. Am luat aleile la picior, i-am povestit cum voia Ceaușescu să facă două mameloane de pământ în parc, despre casa bântuită care se afla pe vremuri cam pe unde e Crematoriul Cenușa azi și ne-am uitat la stele, că erau puzderie. Lara C. are o aplicație foarte faină pe telefon, care-ți spune cum se numesc astrele, așa că ne-am holbat- mai, mai să ne frângem gâturile- la Jupiter și Altair. Despre luna plină nici nu mai spun, parcă ne luase mințile și nu ne mai venea să plecăm de-acolo.

 

Așa că am dat o raită prin Orășelul Copiilor să profităm de tiribombe, am plătit biletele și ne-am cocoțat pe scaune. Eeeeei, și când a început ciocanul să ne hâțâne, ne-am bucurat tare și-am chirăit laolaltă cu ceilalți, mai puțin un băiat cam la vreo șaisprezece ani pe care-l apucaseră spaimele. Când s-a terminat distracția, bietul de el a rămas cu fața-n palme, abia mai îngăimând câte-un răspuns monosilabic către prietena lui care nu se mai putea opri din râs. Ce să zic, nu-i lucru de șagă nici cu tiribombele astea, adică trebuie să fii tare de înger când te sui în ele că altfel te-ntorc pe dos. Mama, de exemplu, nu s-ar urca nici picată cu ceară în așa ceva, iar tata nici atât, și e ditamai omul care-a văzut și făcut destule la viața lui.

În fine, după toată zbenguiala asta cu vorbărie, plimbărică și tiribombiță, am hotărât împreună cu Lara C. să repetăm experiența și să venim la serile de filme care se țin în fiecare sâmbătă (până pe 3 septembrie) pe pajiștea din Orășel, apoi am luat-o ușurel spre casă, pe jos, chit că nu stăteam chiar la o aruncătură de băț, dar când mergi prin cartier relaxat și înviorat după o seară grozavă, parcă nimic nu mai e așa departe. Cu atât mai puțin casa.

 

 

ciocanul din Orășelul Copiilor Parcul Tineretului seri de film la firul ierbii Sport pentru inima Capitalei