Cartierul Berceni, acest Chuck Norris al cvartalelor bucureștene
Scris de Marilena, in categoriaPovești din anii comunismului, Povești din cartier Berceni
Chiar dacã pe certificatul de naștere e trecut anul 1964, când s-a dat startul construcțiilor de locuințe destinate muncitorilor de pe noua platformã industrialã I.M.G.B., cartierul Berceni nu este doar un cartier-dormitor socialist. Ar fi culmea sã-l rezumãm la o astfel de caracterizare, când numai porțiunea dintre Cimitirul Bellu si intersecția de la Piața Sudului are o istorie tumultuoasã, în care se amestecã mãnãstiri-închisori, cârciumari-bancheri si o dorință neîntreruptã a oamenilor de a locui pe aceste pãmânturi.
Zona pe care s-a dezvoltat cartierul Berceni, înainte de 1963
Dacã ar fi să mergem la început de tot, cam prin epoca bronzului, când lumea era la fel de mare, doar cã mult mai sãlbaticã, o sã vedem ca se formaserã deja așezãri umane pe pãmânturile unde-i azi partea de nord a Berceniului. Mai exact, pe Dealul Piscului și pe dealul din fața Mănăstirii Vãcãresti, astãzi demolată, ne spune istoricul Constantin C. Giurescu în a sa „Istorie a Bucureștiului”, si chiar putem vedea pe harta un fel de… ecografie a nenãscutului cartier Berceni.
Mai recent, în primii ani ai secolului XX, lucrurile au început sã se miște cam cu forța, din cauza filoxerei care distrusese toate viile de vizavi de Cimitirul Bellu, pânã în dreptul Cãii Piscului. Proprietarii podgoriilor compromise, Barbu Paltineanu si Anton Colorian, și-au parcelat terenul, apoi au vândut loturile la prețuri mici, permițând și celor mai sãraci sã devinã proprietari în proaspăt înființatul cãtun Bellu.
Dacã pânã atunci hotarul de sud al capitalei era la bariera Podul Beilicului, puțin mai sus, pe Calea Serban-Voda, iatã cã limitele orașului au început sã se umfle din ce în ce mai repede, pentru cã locuitorii din provincie, porniți în cãutarea pomului lăudat, erau prea săraci ca sã-și facă o casã în centrul Bucureștiului, dar cu puțin noroc reușeau să devinã proprietari ai unei cocioabe în comuna suburbană Șerban-Vodă, aflatã chiar sub tălpile capitalei. Într-adevăr, se construia fãrã să se țină seama de vreo regulă sau restrictie la marginea orașului. La întinderea Bucureștilor a contribuit și introducerea accizelor (1878) pe mãrfurile comercializate în interiorul orașelor, încercarea de a evita plata acestor taxe trãgând cârciumile întotdeauna cu câțiva metri în afara hotarelor.
Asa s-a ajuns ca, într-un Studiu asupra Planului Director de Sistematizare aprobat în 1921 (primul plan urbanistic al Bucurestiului), inginerul Cincinat Sfințescu sã identifice cu mare greutate limita orașului în dreptul aglomerãrii de case de la Pieptãnari și al comunei suburbane Serban-Vodă. În ce privește caracteristicile cartierelor, inginerul propusese atunci ca pe platoul înalt de la Vãcãrești, datoritã priveliștei deosebite, sã fie ridicate vile, iar în imediata vecinãtate a zonei industriale de la Filaret, locuințe ieftine. O porțiune din zona Pieptãnari, precum și mare parte din tot terenul pe care se întinde azi cartierul Berceni, urmau sã fie înglobate definitiv în comuna suburbanã Șerban Vodã, adicã excluse din București.
În 1930, același inginer Cincinat Sfințescu, urmãrind atingerea unui indice urbanistic optim, propunea -în unghiul dintre șoseaua Giurgiului și șoseaua Olteniței- alternarea suprafețelor construite cu suprafețele de parcuri și grãdini publice. A urmat însă al doilea război mondial, și cartierul a luat o pauză. Apoi a revenit în forță.
Dintr-o mahala cu puțin peste 32 000 de locuitori și aproape 6000 de clădiri în 1948, cele mai multe cu un singur nivel, realizate din materiale ieftine, fără dotări edilitare, comuna suburbană Șerban Vodă a devenit un cartier cu 140 000 de locuitori, lăudat în revista „Arhitectura R.P.R” din 1980 și considerat „mai mare decât marile orașe interbelice”.
Până în 1954, în București se construiau anual puține apartamente, cam 400. În următorul cincinal numărul de apartamente noi a crescut, variind între 1000 și 3000. Din 1959, construcția de locuințe a atins pragul de 7000 de apartamente, iar trei ani mai târziu, capitala se lăuda cu alte 15.000 de apartamente proaspete, numai bune pentru muncitorii aduși din alte localități și repartizați pe noile platforme industriale, de exemplu, platforma I.M.G.B (1963).
Primele ansambluri de blocuri din cartierul Berceni
Construcția ansamblurilor de locuințe muncitorești din cartierul Berceni a început cu microraionul Nițu Vasile, situat între străzile Nițu Vasile, Secuilor și bulevardul Constantin Brâncoveanu și a continuat imediat cu blocurile din spatele spitalului Grigore Marinescu (astazi Spitalul Clinic de Psihiatrie Profesor Dr. „Alexandru Obregia”), impunându-se astfel realizarea unor artere de circulație adecvate noilor nevoi, de exemplu strada Emil Racoviță. Ulterior s-au dezvoltat și nucleele aferente străzilor Aliorului, Covasna, Uioara, Resița, si bulevardelor Constantin Brâncoveanu și Metalurgiei (Alexandru Obregia).
Microraionul Nițu Vasile avea o suprafață de 28 ha și fusese construit corespunzător principiilor stabilite: o alternanță de blocuri înalte și blocuri joase care forma ritmuri de volume, pe margini existau dotari comerciale, iar în interior locuri de joacă pentru copii. Chiar în centrul microraionului rămăsese un grup de case vechi, pe care nu le-au putut demola, și despre care Institutul Proiect București spunea ca dă zonei un caracter propriu.
Putem vedea pe o hartă a cartierului din 1966 primele ansambluri de blocuri bercenare (microraionul Nițu Vasile și ansamblul Berceni Sud 1): perimetrul arterelor Păduroiu-Secuilor-Olteniței, Secuilor-Bd.Constantin Brâncoveanu-Sg. Nițu Vasile și Bd. Alexandru Obregia (Metalurgiei)-Emil Racoviță-Turnu Măgurele (cu Complexul Străduinței). La acestea se adăugau câteva blocuri de-a lungul șoselei Giurgiului, iar în rest… case și iar case.
În 1968 se construiseră deja 3000 de apartamente și pe șoseaua Olteniței, dar gruparea de locuințe, cu toate că avea și unele dotări comerciale, era încă marginalizată, așteptând să fie integrată într-o structură mai vastă. Abia în anii ’80, ansamblul Berceni-Olteniței (în perimetrul format de Olteniței, Berceni și fosta stradă Dumitru Petrescu, astăzi Turnu Măgurele), s-a mărit la 52 ha și 10.000 de locuințe, la care se adăugau creșe, grădinițe și centre comerciale. Magazinul B.I.G. Berceni fusese deja deschis în 1975, iar piața agro-alimentara urma să fie inclusă în noul ansamblu.
Ansamblurile Sud-Berceni cuprindeau toata zona dintre șoseaua Berceni și șoseaua Giurgiului, la sud de artera inelara de circulație.
Până în 1968 fuseseră deja date în folosință peste 5600 de apartamente, din cele 15 000 proiectate. În deceniul următor au demolat și ultimele case vechi din zonele Drumul Găzarului, Almașul Mare și Luica, construind încă 7000 de apartamente. Blocurile de pe fostul bulevard Metalurgiei, considerat cea mai importantă arteră de circulație din Berceni, datorită lărgimii și accesului facil la platforma I.M.G.B., păreau să aducă puțină varietate în aspectul fagurilor-dormitor, clătind puțin ochii locuitorilor de griul și uniformitatea celorlalte blocuri.
Ritmul infernal în care s-a construit cartierul Berceni, ca și celelalte cartiere apărute în timpul regimului comunist, mai ales după prima criză energetică din ’73, a fost susținut de două idei majore: depășirea de plan și reducerea de costuri.
Așa se explică recordurile în care un bloc de zece etaje era tencuit în doar 3 zile, cu un singur strat de glet, parchetul era înlocuit cu linoleumul cu model în romburi (așa era la mine acasă), iar ferestrele erau micșorate de la 1,5 m la 1,2 m, pentru economisirea energiei. Ar mai fi multe de spus despre blocurile noastre comuniste, dar o să las aici, în loc de concluzie, cuvintele scriitorului Radu Paraschivescu. Fără să se plîngă de traiul la bloc, care pentru copii nu a fost niciodată neplăcut (câte amintiri frumoase avem din copilarie și cât de tare ne mândream că locuim la bloc, în fața nenorocoșilor care stăteau la case?), Radu Paraschivescu remarcă totuși că parcă, parcă… te strângeau puțin pantofii în blocotețele noastre.
Surse: „Institutul Proiect Bucuresti 1968”
Revista „Arhitectura R.P.R”, nr. 1-2, 1980
Arhiva TVR (euscreen.eu, „Cartierul Berceni Sud 2 in constructie”)
M-am nascut in str Detunata Am ajuns in Berceni in anul 1973 (statia Semenic ) Pastrez amintiri bune , amintiri mai putin bune dar pot sa spun cu mina pe inima
Parintii mei au locuit o vreme pe Nicopole, langa groapa Cocioc, dupa care in blocurile nou-construite pe Metalurgiei. Asa ca, sunt Bercenar get-beget! Si inca nu-mi vine sa plec din cartierul asta in care mi-am petrecut ani 50+ (care sa folosesc expresii moderne). Imi place mult acest blog, pentru ca imi aduce aminte de copilarie…
Ne bucurăm mult, Marian, și te mai așteptăm cu drag pe blog, printre bercenari 🙂
In 1980, nu mai era Arhitectura … RPR, probabil era ceva cu RSR. Era un progres :)))) – Revista „Arhitectura R.P.R”, nr. 1-2, 1980
O PASTILA DE AMINTIRE !!
Nascut la poalele dealului Piscului pe Calea Väcäresti (Str. Costache Stamate, Domaneee ce strada linistita pitoreasca si boema unde locuiau gradinarii din Piata Piscului, disparuta ulterior cand s-a construit Parcul Tineretului !!!) ) ne-am mutat inca de la inceputurile cartierului in 1965 pe Emil Racovita unde am fost repartizati intr-un apartament de 3 camere chiar in mijlocul cartierului !!! Am enorm de multe amintiri, unde copilaria a fost una aventuroasa tinand cont ca peste B-dul Emil Racovita era …camp gol cultivat cu porumb pana in Sos. Berceni, unde circulau tramvaiele si era Mahalaua Oltenitei –
(case mici ingramadite toate anapoda dar care dadeau un aer boem pitoresc al acelor vremuri de inceput de ’65 !!!!!!!) in dreapta salajuia Spitalul 9 si pana in Bulevardul Mägurele unde circula 102 era o tarla de cateva hectare pline cu culturi de porumb din cate tin minte !!!! Doamneee cat am hoinärit in lung si lat cu prietenii cei noi din bloc, cartierul copilariei imaginandu-ne ca suntem in expeditii fiind curiosi sa exploatäm locuri noi care ni se aratau in cartier ( joaca pe santierul Coplexului Straduintei ( care Duminica era pustiu.. ) numit si Complexul II caci Complexul I era deja constuit la Restaurantul Sud pe care-l stiau toti betivii la vreo 500 m de capatul liniei 131 situuat pe Bulevardul Mägurele; faceam inspectia caselor care se därämau si ramäneau ruine pana la demolare completa atragandu-ne lucrurile vechi si timpurile apuse; intram pe santiere in blocurile noi construite, mestecam smoala ca sa ne albim dintii, ( chipurile!!!) intram prin toate santurile unde se puneau noile conducte, umblam si juliti si nemancati ziua toata, dar bäteam cat e ziua de lunga zeci de km in cartier si in afara lui, fara ca pärintii sa-si faca vreo grija de noi, si mancam tot ce gaseam prin livezi (ca erau crude sau coapte!!!!) ba eram si alergati de propietarii livezilor unde dadeam buzna la furat, care trageau dupa noi cu pusti cu sare… alteori ajungeam in goläniile noastre pana aproape de Platforma IMGB, ba unori „expeditiile” noastre au depäsit IMGB-ul cu km buni fiind foarte departe de casa !!! Cu chiu cu vai in miez de noapte cobora mama dupa noi si incerca sa ne bage in casa; nu ne mai induram sa intram incheind ziua pe banca in discutii despre hoinarelile avute cu copii sau vecinii din bloc !!! Doamneee ce vremuri frumoase ! Oamenii erau minunati, parca mai iubitori, mai intelegatori, mai säritori, mai altfel decat cei de azi, au fost o generatie care au disparut din päcate; dar totusi foarte diferiti de cei actuuali !!!! Era vremea in care se construia Palatul Telefoanelor din Metalurgiei si mergeam acolo sa adunam sarme colorate ca sa ne facem lantisoare cu care jucam tigaitzele frumos batute pe carpe ca sa nu se stearga imaginea de pe capacele de bere !!! Era cearta mare, ca una sau ca alta care era faorte rarä facea cat zece bucati normale sau mai multe si fiecare avea proipriile legi de schimb pentru tigaitzele rare gasite prin Restaurantul Sudului !! Tin minte ca azi era vremea berii straine BUDWEISSER si RADENBERG !!!! Doamne ce iubeam acele tigaitze de tabla pe care le colectionam cu särg, si le dädeam la schimb cu greu pe altele obisnuite si prost indreptate !!!! Erau seri minunate in care vecinii erau cu zecile afara la discutii, noi copii jucand „de-a v-ati ascunselea” sau cum am simtit primii fiori al primului sarut dat in jocul „gajurile” unde sarutam fiecarte fetita de 14 sau 15 anisori, pe obraji sau pe guritzä, fiind foarte tantzos ca un cocos din ograda !!!! „Tarile”, „Tara, tara vrem ostasi!!” „sotronul” sau noi bäietii jucam „Lapte Gros” cat si alte minunate jocuri care ne intregeau activitatile din fata blocului si ne faceau o copilarie minunata lipsita de griji, de probleme, de ganduri si de ziua de maine !!!!! Erau anii de maxima frumusete intr-o tara care se clädea mult, unde comunismul era inca copil in fasa, o tara in care se gaseau de toate, produsele erau din abundenta si naturale si erau foarte ieftine !! Tin minte ca azi Magazinul LEONIDA de pe B-dul Magheru, de unde scumpa mama cumpara de un leu parizer si mustar varsat !!! Doamne ce gusturi aveau produsele p-aunci si ce simfonii de gusturi aveau toate produsele ( muschiul tigänesc, sunca de Praga, Güdemm-ul sau toba!!!) Doamneee unde au disparut acele vremuri de poveste carora le duc dorul ????
LA FEL AM C0PILARIT SI IN SANTIERUL CRANGASI, ANII 80
Ooooooooooo ce de amintiri!!!!!!
Asa este! Doamne alta lume, alte generatii! Pacat ca suntem atat de rai …..daaaa suntem rai. Si un exemplu clar este rautatea noastra asupra animalelor. Traiesc tot in Berceni si imi aduc aminte cand intalneam o vecina o salutam si imi raspundea cu „bonjour” uauuuuuuuu; ploua si bagam cateii in scara blocului si nu se supara NIMENI si nu existau interfoane. Si aveam telefon public la una din scarile blocului. Si puneau parintii sticlele goale de lapte cu banuti in ele la usa apartamentului si ni se schimbau cu sticle pline cu lapte si nu le fura nimeni…..Ce gust avea inghetata de fistic – nimeni nu este in stare astazi sa refaca identic aroma; dar cum erau prajiturile Sarailie, sau briosele, melcisorii, cornurile pe care le curatam de coaja si ramaneam cu miezul intreg….. sau pepsiiiii – astia azi nu sunt in stare sa refaca pepsi cum era odata. Ce mofturi faceam la mancarica de cartofi cu marar – uauuuu sa vrei azi acel miros – nu mai exista. Cum mirosea salata de rosii cu ceapa, castraveti si ardei gras. Si acum imi vine pe la nas acel miros unic dar care nu se mai poate realiza. Ce buni erau carnatii Trandafir; ziceam cand ma voi face mare o sa mananc numai serbet, carnati trandafir si peste in sos tomat – conserva……acum astia nu sunt in stare sa faca un sos tomat bun pentru peste. Am cumparat din toate firmele existente pe piata si nimic. Baga la sare cu nemiluita. De noi traim din amintiri dar cine are copii acum din ce amintiri vor trai?
Ooooooooooo ce de amintiri!!!!!!
Asa este! Doamne alta lume, alte generatii! Pacat ca suntem atat de rai …..daaaa suntem rai. Si un exemplu clar este rautatea noastra asupra animalelor. Traiesc tot in Berceni si imi aduc aminte cand intalneam o vecina o salutam si imi raspundea cu „bonjour” uauuuuuuuu; ploua si bagam cateii in scara blocului si nu se supara NIMENI si nu existau interfoane. Si aveam telefon public la una din scarile blocului. Si puneau parintii sticlele goale de lapte cu banuti in ele la usa apartamentului si ni se schimbau cu sticle pline cu lapte si nu le fura nimeni…..Ce gust avea inghetata de fistic – nimeni nu este in stare astazi sa refaca identic aroma; dar cum erau prajiturile Sarailie, sau briosele, melcisorii, cornurile pe care le curatam de coaja si ramaneam cu miezul intreg….. sau pepsiiiii – astia azi nu sunt in stare sa refaca pepsi cum era odata. Ce mofturi faceam la mancarica de cartofi cu marar – uauuuu sa vrei azi acel miros – nu mai exista. Cum mirosea salata de rosii cu ceapa, castraveti si ardei gras. Si acum imi vine pe la nas (in subconstient) acel miros unic dar care nu se mai poate realiza. Ce buni erau carnatii Trandafir; ziceam cand ma voi face mare o sa mananc numai serbet, carnati trandafir si peste in sos tomat – conserva……acum astia nu sunt in stare sa faca un sos tomat bun pentru peste. Am cumparat din toate firmele existente pe piata si nimic. Baga la sare cu nemiluita. De noi traim din amintiri dar cine are copii acum din ce amintiri vor trai?
Buna seara!
Stie cineva ceva informatii despre scoala care a fost in intersectia de la piata Sudului, in locul actualului magazin Mega Image?
Stiu ca a fost retrocedat acel teren, scoala daramata si construit magazinul…dar mai multe nu!
Multumesc!
Din cate imi aduc aminte, era o scoala speciala (parca pentru copiii hipoacuzici).
Ma intereseaza sa stiu daca stiti unde se afla Vatra Manastirii Vacaresti si Drumul Puțul Înalt.
Am gasit pe o harta mai veche Strada Putul Inalt insa convingerea mea este ca exista si un Drum care se afla fix langa aceasta Mosie.
https://drive.google.com/open?id=1YJQYZZn2rPmT7oAZXXUUpuFvGEAzGQrf
Puteti sa ma ajutati cu informatii suplimentare ?
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Confidențialitate
Bercenidepoveste.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa intelegem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.