Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

13

iulie 2018

0

COMENTARII

Mahalalele din sectorul Albastru în vremea când Bucureștiul era-mpărțit în „văpsele”…

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

Du povestea mai departe...

Prima gospodărire administrativă a Bucureștiului a fost făcută de Alexandru Vodă Ipsilanti, în 1775: atunci au zis așa, să se împartă orașul în cinci plăși (adică plase), și în fiecare din plăși să fie câte 16 mahalale. Plășile cu pricina erau : Podul Mogoșoaiei (zona Calea Victoriei), Târgul de Afară (Oborul), Broșteni, Gorgani și Târgul (Piața Unirii).

Apoi, în 1828, fiecărei plăși i s-a asociat câte o culoare. Dar bătrânii nu ziceau culoare, ei ziceau boială sau văpsea, și așa o să zic și eu, că parcă spusa asta are mai mult farmec. De-acum, Bucureștiul era făcut din galben, negru, albastru, verde si roșu. Bucureștenilor le-a convenit să locuiasă în văpsele, că așa era mai ușor pentru cei care nu știau carte, și-n plus, tăblițele cu numerele caselor aveau aceeași culoare cu cea a plășii în care se găseau. Numărul mahalalelor a sporit în vremea aceea până pe la 78.

Se vede destul de bine cum erau așezate văpselele în Planul Bucureștiului de la 1871, conceput de Maiorul Dimitrie Papazoglu (pentru o rezoluție mai mare, îl puteți descărca de aici). În secolul XX, văpseaua de Roșu a fost înglobată în celelalte sectoare, și din cinci văpsele au rămas patru, dar despre modificările administrative moderne puteți citi mai multe aici.

sectorul Albastru

Planul Bucureștiului de la 1871, autor maiorul Dimitrie Papazoglu

 

Deocamdată, însă, o să las cuvintele lui George Costescu („Bucureștii vechiului regat”) să vă conducă prin văpseaua de Albastru și să vedem ce mahalale făceau parte din aceasta, așa cum se-nfățișau ele în secolul XIX.

Mahalaua Popescului – un Popescu despre care, cu toată faima lui de atunci, noi nu știm nimic- dar care mahala era cunoscută prin locuințele de acolo ale bancherilor Aron Levy și Halfon Zaraf-Bașa, întinderea ei fiind cuprinsă între mahalalele Sf. Niculae și Jignița (pe lângă Morga de astăzi).

„Morga de astăzi” însemna morga de la începutul secolului XX, când Institutul medico-legal funcționa într-un sediu (astăzi demolat) din strada Căuzași, aproape de Piața Unirii. „Jignița” („jicniță” sau „jitniță”) înseamnă hambar, magazia cu grâne a voievodului, care a existat până în secolul al XIX-lea, iar acel Popescu celebru de care vorbește George Costescu se prea poate să fi fost vreun boier de prin Popești.

Foișor era mahalaua din prelungirea acesteia spre miază-zi până pe la Apele Minerale (azi uzinele lui Lemaître).

Dobroteasa era dincolo de calea Văcăreștilor, din dreptul bisericei până înspre strada Nerva Traian, către marginea orașului.

Sârbii de la capătul călei Dudești până spre biserica Troiței (Sf. Treime).

Doamna Bălașa cuprinzând așezămintele Brâncovenești și împrejurimile lor ce țineau de la bisericuța Sf. Spiridon din str. Apolodor și până la Mitropolie.

Vlădica, în porțiunea de oraș de la biserica Sf. Nicolae-Vlădica din Prund cuprinzând în sus și Țigănia din Broscărie până spre Filaret, afară din oraș.

Sf. Ecaterina de la biserica Sf. Ecaterina de sub Mitropolie până spre Radu-Vodă.

Slobozia sau locurile de la biserica zisă Slobozia, până pe la biserica Alexe de azi, în barieră.

Staicul, partea din spatele acestora cu Radu-Vodă până în Cărămidari și Tabaci.

Broștenii sau mahalaua Tabacilor și a parlagiilor (cei care tăiau vitele, n.r.) Abatorului, până afară din oraș și până în malul Gârlei.

Apostul, de cealaltă parte a Gârlei, cu Apele Minerale, până afară.

Cărămidarii, între aceste din urmă două mahalale, la marginea de-acolo a orașului.

Bărbătescu, de la biserica Antim la casele lui Costache Moraitu, între Doamna Bălașa și Mihai-Vodă.

Radu-Vodă, locurile ce și azi cad în acea suburbia, între Lânărie și mahalalele Slobozia și Sf. Ecaterina.”

 

 

Foto principală: Oraşul Bucureşti, văzut din Turnul Colţii, 1868, pictură de Amedeo Preziosi

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.