Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

luni

18

iunie 2018

0

COMENTARII

Municipalitatea are planuri mari cu Parcul Carol. Aflați ce i se pregătește!

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni

Parcul Carol va fi revitalizat
Du povestea mai departe...

Parcul Carol va fi revitalizat, iar peste zece ani va deveni un pol cultural al Bucureștiului, a anunțat Tomnița Florescu, viceprimarul general al Capitalei, în cadrul unei emisiuni Radio România București FM.

Ce modificări vor fi aduse unuia dintre cele mai importante parcuri bucureștene și zonei adiacente acestuia?

 

Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” va fi extins

 

Există Muzeul ”Dimitrie Leonida”, înfiinţat prin 1909, muzeul tehnic, care are niște exponate fabuloase, e puțin cam înghesuit, noi sperăm să-l avem la Primărie și atunci să putem să dezvoltăm. Cum? Făcând o legătură cu vechile Uzine Electrice, care sunt iarăşi monument și care sunt fabuloase și să-l extindem în așa fel încât să creăm un adevărat muzeu al ştiinţei și tehnicii, vorbesc de muzeu de secol XXI”, a spus Tomnița Florescu.

Într-adevăr, Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” a fost înființat în 1909, în clădirea primei Școli de Electricieni și Mecanici, ambele instituții datorate inginerului al cărui nume îl poartă. În Parcul Carol a funcționat însă abia din 1928, cu prilejul primei expoziții de electricitate din România, iar în clădirea actuală din 1935. Dimitrie Leonida a fondat muzeul pornind de la un nucleu de piese valoroase din anii de început ai tehnologiei bucureștene, iar astăzi cuprinde peste 5000 de exponate, de la mașini de calcul, mașini cu abur, mașini unelte, velocipede și motociclete, la dinamuri, aparate de zbor cu reacție, telefoane cu magnetou, pompe de apă și cântare pentru scrisori. Uzina Electrică Filaret, pusa în funcțiune în 1908 și dezafectată în anii ’70, este clasată ca monument istoric, însă utilizată ca garaj pentru mașinile de intervenție.

 

Foto: Nicolae Ionescu, 1928

Turnul lui Vlad Țepeș va fi pus în valoare

 

„Inclusiv „Turnul lui Vlad Ţepeş”, care e restaurat și aparţine Oficiului Naţional al Cultului Eroilor trebuie pus în valoare. El ţine acum de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), iar reprezentanţii acestei instituţii îl doresc intrat în circuitul muzeal al Bucureștiului”.

Copia mai tânără (castelul a fost construit în 1906, cu ocazia amenajării pe Câmpia Libertății a Expoziției Generale Române) a cetății lui Vlad Țepeș de la Poenari, a avut inițial destinația de turn de apă, însă aspectul inestetic al rezervoarelor a dus la găsirea unei soluții potrivite pretențiilor regale. În prezent edificiul cu aspect medieval poate fi vizitat doar de două ori pe an: de  Ziua Eroilor (Înălțarea Domnului) și de Ziua Armatei, pe 25 octombrie.

 

Observatorul astronomic Bosianu va intra într-un circuit turistic

 

“E apoi tot spaţiul și arealul ce aparţine Academiei Române și e vorba de Institutul Astronomic al Academiei Române, care are niște case extraordinare (…), avem discuţii cu Academia Română să intre într-un circuit turistic (…), a anunțat viceprimarul general al Capitalei.

Ansamblul Observatorul Astronomic Bosianu cuprinde Casa Bosianu (unde s-a pregătit în secret Unirea de la 24 ianuarie 1859), Clădirea Soare, Pavilionul Seismologic (în care a funcționat prima stație seismică din România, clădirea fiind construită în jurul anului 1893) și alte clădiri amplasate într-o ambianță pitorească.

Parcul Carol casa Bosianu

 

Arenele Romane, Fântâna Zodiac, Mausoleul și hemiciclul vor fi revitalizate

 

În planurile Municipalității se regăsesc și alte puncte de atracție din Parcul Carol.

“Trebuie să spun că mausoleul și cu hemiciclul din spate, care au aparţinut tot MApN (…), au venit la Primărie, dar se fac actele și există teme și concept pentru un muzeu al Armatei Române chiar aici. […] Arenele Romane trebuie să devină un important punct de atracție al Capitalei. Ele sunt la Ministerul Turismului și Sportului și sunt concesionate până în 2026, dar sunt foarte îngrijite pe interior, însă au nevoie de restaurare pe exterior și asta nu se poate face decât cu un proiect (…) Fântâna de la intrarea principală a parcului, Fântâna „Zodiac” îi spune (…), trebuie restaurată și readusă la ceea ce a fost.

 

fântâni din parcul carol

Autogara Filaret ar putea fi transformată în muzeu, iar nimfa adormită va fi readusă lângă Giganți

 

Nu în ultimul rând, ”Autogara Filaret ar urma să devină și ea muzeu. Acest lucru s-ar putea realiza prin cumpărarea sau închirierea ei pe termen lung de către Municipalitate sau printr-un parteneriat public-privat”, a explicat Tomnița Florescu.

Puteți citi aici mai multe despre Autogara Filaret.

În ce privește grupul statuar care fusese așezat, în 1906, în fața amplasamentului inițial al grotei din Parcul Carol, viceprimarul general a spus că s-ar găsi acum în parcul Herăstrău (Parcul Regele Mihai I al României), lucru adevărat doar pe jumătate sau, mai bine zis, pe o treime. Giganții (sau Titanii) sculptați în piatră de Rusciuc de Frederick Storck și Dimitrie Paciurea n-au fost mutați din Parcul Carol, ci doar despărțiți și așezați de-o parte și de alta a aleii principale. Nimfa adormită, sculptată în marmură de Filip Marin, a fost într-adevăr mutată în perioada comunistă în Parcul Herăstrău. Aflați aici povestea Giganților și a Nimfei din Parcul Carol.

 

 

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.