Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

1

august 2018

0

COMENTARII

Vechile grădini de vară de pe Calea Văcărești

Scris de , in categoriaPovești din cartierul Văcărești

grădini de vară
Du povestea mai departe...
Calea Văcărești pe malul stâng al Dâmboviței

Calea Văcărești, pe malul stâng al Dâmboviței Sursa: București, Harta transporturilor, 1938

Ce făceau bucureștenii de acum un secol, un secol și ceva, în timpul verii, când nu plecau în vilegiatură? Păi, cam ce facem și noi (sau, mă rog, ce am face dacă n-ar ploua aproape în fiecare seară): se duceau la terasă. Bine, teraselor li se spunea pe-atunci grădini-restaurant sau grădini de vară, și acolo se delectau, în răcoarea copacilor, ba cu o limonadă rece, ba cu o bericioaică Luther sau Bragadiru, ba cu vreun șpriț, în timp ce ascultau lăutarii sau asistau la tot felul vodeviluri, romanțe, comedioare și canțonete. Pentru că în grădinile de vară ale Bucureștiului se mâncau fripturi dar se juca și teatru, nu glumă. Și nu doar în grădinile centrale, de care a auzit toată lumea, precum Oteteleșanu sau Union, ci și în cele din mahalale.

De-a lungul Căii Văcărești, de exemplu, pe vremea când segmentul dintre „Lemetru” și bulevardul Mărășești nu fusese încă înglobat în bulevardul Mircea Vodă, găseai destule astfel de grădini de vară cu program de varieteu, mai ales în zona fostului cartier evreiesc (pe malul stâng al Dâmboviței):

 

Grădina Jignitza

 

În oraşul Bucureşti, capitala ţării româneşti, în strada Negru-Vodă, nr. 10, se afla o grădină cu cîţiva pomi, cunoscută astăzi fiecăruia cu numele de Jignitza. Această grădină era pe vremuri foarte puţin cunoscută, fiindcă acolo, în timpul verii, pe căldurile cele mari intrau doar câţiva locuitori de pe străzile vecine să bea un ţap de bere proaspătă. Grădina şi berea erau ale unui neamţ, care avea alături de grădină o berărie într-o baracă de scânduri. Mai era acolo, în partea opusă şi o casă clădită pe lung, în care locuia stăpânul familiei. Deîndată am construit o scenă provizorie, pe cheltuiala mea şi mi-am continuat reprezentaţiile.

Avram Goldfaden (părintele teatrului în limba idiș)

 

„Grădina şi Teatrul Jigniţa se află în plin cartier al evreilor spanioli. Cartierul acesta compus din strada Spaniolă, Sf. Ion Nou, e foarte liniştit şi pitoresc. (…) Grădina Teatrului Jigniţa e departe de a fi inferioară celor din centru. E mai proastă mult decât Parcul Oteteleşanu şi cu mult mai bună decât Blanduzia sau Arenele Păcii, Orbilor şi celelalte. Copacii numeroşi, bogaţi în frunziş, răcoresc aerul, iar situaţia grădinii e minunată din punctul de vedere al acusticii şi al liniştii. Vocile nu se pierd în zgomotul străzii, pe aici nu trece nimeni, aşa că, vocea cântăreţilor se înalţă liberă către cer. Grădina reprezintă o înfăţişare rustică, bălării cresc prin colţuri fără a fi supărate. Aici totul respiră libertate. (…) Trupa cântă şi vorbeşte în jargon. Pentru ce oare nu adoptă limba patriei? (…) Dacă trupa ar cânta în româneşte fără îndoială că ar fi una dintre cele mai bune din Bucureşti.”

Ziarul „Cronicarul”, Radu Pralea

 

Teatrul Nou Calea Văcăreşti

 

Intrarea în grădina de spectacol se făcea printr-un arc de triumf împrejmuit de o cafenea în care se bea ceai cu porţia şi cu simigeria în faţa căreia clocoteşte un lighean de gogoşi, plăcinte cu brânză şi vişini şi unde se etalează specialitatea casei: mălai dulce. După ce parcurgi primul arc de triumf, eşti înconjurat într-o grădină de miniaturi – «grădină» intitulată pompos – de fapt o curte cu mese şi scaune legendare, unde se joacă domino, se bea ceai „percuschiă” şi se mănâncă pastramă fumegândă. Luând bilete la casă intri în grădina propriu-zisă a teatrului care nu ştiu cărei cauze se intitulează Nou.

S. Podoleanu, în Plimbări prin teatrele de vară, din Rampa, 23 iulie 1936

 

 

Grădina Izbânda 

Dacă ați mers vreodată la cinematograful Alexandru Sahia (între 1951-1963) sau la cinema Tomis (denumirea ulterioară, până în 1985, când a fost demolat), înseamnă că vă puteți face o idee despre localizarea grădinii de vară: în spatele clădirii propriu-zise a cinematografului.  Scena de la Izbânda era la început destinată locuitorilor din cartierul Văcăreşti, dar spectacolele erau atât de bune încât a început să fie frecventată și de bucureștenii din centrul orașului.

 

 

grădini de vară teatru București vechi

Sursa: „Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată”, de Vera Molea

 

Mai erau și alte grădini-restaurant de cartier pe Calea Văcărești, poate mai puțin îmbietoare decât cele centrale, dar care nu duceau lipsă de clienți-spectatori. Chiar dacă nu înțelegeau limba, oamenii din pătura de mijloc a societății veneau cu drag să vadă o „comedie”, să mai schimbe o vorbă cu cunoscuții sau chiar să flirteze. Vă amintiți, poate, de marele scandal conjugal petrecut la o altă grădină-restaurant, Leul și cârnatul, din zona Filaret.

Una peste alta, apărut inițial ca un mijloc de a face mai plăcută șederea pe perioada estivală în orașul fierbinte și prăfuit a celor mai nenorocoși bucureșteni, teatrul din grădină a ușurat accesul oamenilor de rând la spectacole. La o astfel de grădină de vară s-a jucat, de altfel, primul spectacol de revistă românească, „Apele de la Văcărești”, pentru al cărei text actorul și autorul dramatic Matei Millo s-a inspirat din descoperirea izvoarelor de ape minerale în apropierea stației de metrou Timpuri Noi de astăzi.

Unul dintre personaje, Mustăcică, îl întruchipa pe moșul cu tendințe de don-juan, Bărbucică, cel pe care-l păcăliseră niște terchea-berchea să-și înmoaie barba în apele feruginoase, pentru a-și recăpăta vigoarea de altădată. Matei Millo a ironizat în piesa cu pricina noile obiceiuri ale societății ușuratice, care nu ținea seama de apropierea stabilimentului balnear de Mănăstirea Văcărești și se destrăbăla în voie:

„Ah!, ce ape minunate

Apele-s la Văcărești

Lecuesc multe păcate

Și neajunsuri căsnicești!

Hai! Hai! la Văcărești

Sufletul să-ți răcorești

Și la ochișori drăcești

Inimioara să-ți pârlești!

Spun că babe urâcioase

Dar cu inima de foc!

Bând la apele pucioase

Își ochesc câte-un noroc!

Bând din apele coclite,

Numărul unu, două, trei!

Domni și Doamne apelpisite,

Dulci ocheade-și fac între ei!

Sînt bătrîni ce beau la apă

Și că-s juni la toate mint

Da-n zadar cu fier s-adapă,

Că n-au leac fără argint!

Haide! Hai! la Văcărești!

Inimioara s-o încălzești!”

Sursa: „Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată”, de Vera Molea

 

 

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.