Povești mici din mahalaua Cărămidarii de Jos
Scris de Marilena, in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi
Duzii erau la loc de cinste în mahalaua Cărămidarii de Jos încă din veacul al XVII-lea, când domnitorul Grigore I Ghica a dat poruncă ca aici să fie plantată o grădină mare, numai cu acești copaci ale căror frunze erau taman pe gustul viermilor de mătase. Dar pe lângă meșteșugul creșterii viermilor de mătase, cu care se îndeletniceau îndeobște femeile, mahalagiii stăpâneau bine de tot plugăria, grădinaria și viticultura și, bineînțeles, secretul cãrãmizilor galbene, din lut amestecat cu nisip luat de pe malul Dâmboviței, care ajunseseră renumite în tot Bucureștiul, fiind folosite la construirea hanurilor și caselor boierești.
Însă îndeletnicirea de căpetenie a rămas multă vreme (până când s-a pripășit blestemata filoxeră în viile capitalei, la sfârșitul secolului XIX) îngrijirea podgoriilor. Ziaristul Domenico Caselli povestea că până și cel mai sărac locuitor al mahalalei avea un pogon de vie, de pe urma căruia reușea să-și facă suficiente provizii pentru iarnă. În plus, vinul care se făcea în Cărămidarii de Jos nu era deloc de colea, ajungând chiar să se vândă într-o toamnă, la cârciuma lui Gură Dulce, „4 chile de un leu și un cârnat”.
Se mai spune că oamenii din Cărămidarii de Jos se ridicau cu ușurință pentru drepturile lor. Pentru că viile aveau în trecut nu doar unul, ci doi stăpâni, „unul pe pământ-ocârmuirea, și altul pe buturugă-omul care punea butașul”, mahalagii s-au unit și au cerut răscumpărarea podgoriilor.
Dâmbovița le era tare dragă mahalagiilor de-aici. Se îmbăiau cu toții, negustori sau slugi, într-o bucată de râu cam de unde fuseseră descoperite izvoarele de ape minerale, până pe la Abator. Iar în mijlocul mahalalei pare-se că era o cafenea unde se întâlneau negustorii și unde se puneau la cale vânzări și cumpărări, încuscriri și altele. Tot acolo se întâlnea și petrecea tineretul. Mai târziu, în primele decenii ale secolului XX, lângă biserica Cărămidarii de Jos avea să fie construit Ateneul Cultural, unde exista o sală de spectacole, o bibliotecă, un cămin, un dispensar, o cantină socială și o asociație coral-instrumentală.
Sursa: Revista generală ilustrată, anul II, nr. 2
Foto principală: Planul lui Borroczyn, versiunea 1852