Cum o fi fost la hanul Mandravelei?
Scris de Marilena, in categoriaPovești din cartier Berceni, Povestile Mandravelei
Am un balcon miraculos, in care traiesc sapte gardenii rotofeie si o plasmuire plapanda a vremii de demult, a vremii Mandravelei. Gardeniile traiesc in voia lor, nu stiu de unde fac rost de apa, eu mai uit sa le stropesc, ma iau cu altele, caci din balconul meu se vede intersectia Piata Sudului si ma pierd in ganduri. Asta mi-e obiceiul, n-am ce-i face, daca apuc sa bag nasul in carti vechi, acolo ramane si nas, acolo se duc si ochii, d-apai mintea si imediat sufletul dupa dansa.
Cum o fi fost la hanul Mandravelei, acum vreo suta de ani?
Eu imi imaginez asa. Imi imaginez ca in fata Dealului Vacarestiului, la rascrucea blestemata, de unde n-aveai a lua alte drumuri decat ba spre puscarie, ba spre casa de nebuni, ba spre cimitir, Costica Alexandrescu s-a gandit ce s-a gandit si, intr-o zi, l-a chemat pe fratele sau si-a zis:
-Bre, frate-meu, iata, avem pamantul acesta in loc urat de oameni, ca niciunul din drumurile lui nu duce spre bucurie, numai spre intristare si necaz. Hai sa ridicam aici un han, sa vina oamenii sa manance si sa bea, sa petreaca sau sa-si traga sufletul.
Si-asa au facut. Pare-se ca-n spatele carciumii se afla o mandra, asa-i spuneau ingraditurii de nuiele -sau de stuf, ca tot era mlastina Cociocului nitel mai sus – unde se odihneau taranii veniti sa-si vanda zarzavaturile prin pietele Bucurestilor. Si de la mandra aceea i s-ar fi zis si carciumii Mandravela, de nu era om din capitala sau din imprejurimi sa nu fi auzit de ea.
La Mandravela trageau imediat dupa eliberare puscariasii de la Vacaresti. Nu era de saga cu dansii, mai ales dupa ce sarbatoreau cu vreo doi-trei-patru pricini de vin si niscai drojdii, patricieni inecati in mustar si fripturi asternute bine pe carbuni, toate jucandu-le-n burti in ritmul cobzei, diblei si tambalului manuite de lautarii oachesi. Doamne fereste sa-ti fi gasit de sfada cu vreunul din chefliii acestia, caci nu era unul fara dragoste de pistol sau de cutit. Iar de femei, nu mai vorbim, caci multe nenorociri tot de la dansele porneau, de la privirile sagalnice si obrajii aprinsi de focul vinului si-al sarbelor sau horelor de care duduia pamantul.
Iar intr-un colt, la o masa, sau poate incinsa-n hora, Maria Tanase, Pasarea Maiastra din Livada cu Duzi, isi umplea sufletul si mintea cu cantecele tarafurilor de lautari. Duminica, toata Mandravela rasuna de ropotele si strigatele tinerilor din mahalalele invecinate: Vacaresti, Caramidari, Piscului si Martisor, adunati s-asculte acordurile lui Nelu Busuioc s-ale tarafului sau, veniti tocmai din Gorj.
Asa ar fi putut sa fie, pe la 1920 si ceva, n-are-a face cat o fi acel ceva, pentru ca in imaginatie nu lucram cu masuri exacte, ci din ochi si suflet le masuram pe toate, la hanul Mandravelei. Iar de n-o fi fost asa, sa ma iertati pentru putinatatea inchipuirii si saracia vorbelor.
Iata, mai bine s-ascultam si noi taraful lui Nelu Busuioc, si daca-nchidem ochii, poate vedem mai limpede Mandravela care-a fost.
Foarte frumos Marilena, ai scris cu mult talent si pasiune o frantura din trecutul nostru. Locuri,personaje care au ramas in memoria noastra . Maria Tanase a avut un talent divin ce a ridicat folclorul romanesc la rang de arta ,insa pe cat de cunoscuta,celebra ptr.cantecele sale care exprimau sufletul poporului roman, pe atat de modesta era in viata, extrem de sufletista si altruista cu semenii din jurul dansei ,nu a avut averi,singura avere au fost cantecele pe care le avem mostenire ,care ne-au fost daruite de harul nepretuit ce l-a avut. Ma bucur sa citesc povestirile tale , ai talent, te voi urmari in continuare cu placere,continua.
🙂 mii de multumiri pentru incurajari!
Foarte frumos!
Exact, ar fi fost foarte frumos 🙂 Daca inventeaza savantii britanici mai repede masina timpului, prima oprire la Mandravela o fac 😀
Foarte frumos articolul! imi plac mult articolele de acest gen sper sa continuati sa ne captivati cu astfel de povesti, chiar daca multe dintre ele sunt triste
Acest Costica Alexandrescu care isi are cavoul i cimitirul Caramidaride la Piata Sudului a mai avut doua hanuri in apropiere , unul pe la jumatatea caii Vacaresti numit La U rlatoare iar al doilea tot pe Vacaresti laterminarea sau vis a vis abator care se numea Barbatescu.
Urlatoarea nu era a lui Costica Mandravela. Am uitat cum il chema pe proprietar, era un taranist, trebuie sa-l mai intreb pe taica-meu, ca el stie. Si era chiar pe coltul Caii Vacaresti cu str. Secerei veche.
Mitica
Mitica Urlatoare, l-am gasit!: http://www.formula-as.ro/2005/652/accente-2/pe-calea-vacaresti-cu-pisicuta-in-lesa-5715
Povestești minunat… ai un stil ‘sepia’ de a descrie locurile și oamenii… Incearcă ceva mai epopeic despre Bucureștiul de altă dată… Acestui subiect talentul tău îi poate dedica sute de pagini fără teamă că tema a fost abordată de ‘ grei’
ai prozei noastre, vezi „craii…” lui M.Caragiale sau „Groapa” lui Barbu. Felicitări.
Pfoa, ce amintiri imi trezesti. Eu am copilarit pe str.Secerei si in colt era carciuma LaUrlatoare unde mergeam cu bunicu si unchii din cartier la mici cu sare si ei la o halba de bere.
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Confidențialitate
Bercenidepoveste.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa intelegem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.