Trecuse deja aproape un secol de când baronul Barbu Bellu își donase livada cu pomi exotici, de prin meleagurile lui soare-răsare, portocali, naramzi (tot portocali, dar cu fructe stacojii), lămâi și chitri (tot rude cu citrice, dar cu fructele mai puțin acre decât lămâile), orașului București, spre a servi înființării celui mai mare cimitir din Țara Românească, atunci când a fost realizată harta de mai jos.

Planul „Unirea”, Municipiul București și împrejurimile, ediția XIV

Era anul 1943, iar generalul Teodorescu și Institutul Cartografic „Unirea” au pus la dispoziția publicului acest plan al orașului (din care am extras fragmentul care ne interesează). Peste matricea cartierului Berceni (cătunul Bellu, vizavi de cimitir), trecuseră deja câteva decenii și noua așezare se-ntinsese mult la poalele Bucureștiului.

La începutul secolului XX, podgoriile din lungul șoselei Oltenița fuseseră distruse de filoxeră, așa că moșierii au parcelat terenurile și oameni din toată țara au venit să-și facă un rost în viață la marginea capitalei. Cătunul Bellu a crescut încet, încet. S-au construit străzi și case, dar până prin 1925 dotările edilitare lăsau mult de dorit. Zona era plină de bălți, iar străzile desfundate. În 1926, partea nordică a comunei Șerban-Vodă s-a alipit Sectorului III Albastru al Municipiului București, devenind cartier bucureștean, în timp ce în partea sudică se regăseau satele Progresul și mai noul Apărătorii Patriei.

Faima cârciumii Mandravela, de la răspântia blestemată de drumuri care duceau ba la cimitir, ba la pușcărie, ba la casa de nebuni, crescuse atât de mult încât regăsim denumirea înscrisă pe hartă, indicând intersecția cu pricina.

Pe-atunci, în 1943, Mănăstirea Văcărești servea drept penitenciar, în locul Orășelului Copiilor era un teren sportiv denumit în cinstea Voievodului Mihai, gunoaiele din Valea Plângerii își împrăștiau în aer duhoarea, pilastrul din Observatorul Astronomic Militar pe care era gravat: „Aici obișnuia sã facã observații astronomice M.S. Regele Carol I” încă nu fusese dărâmat, bulevardul Pieptănari se numea general Traian Moșoiu, iar strada Nițu Vasile se chema Drumul Puțul Tonola și nu făcea parte din oraș.

 

 

Pentru un periplu memorabil prin trecutul cartierului Berceni și al Bucureștiului, puteți vizualiza și/sau descărca mai multe hărți de aici:

• Planul Bucureștiului din anul 1842 și câteva chipuri pitorești de bucureșteni

• Harta Bucureștiului la 1871, realizată de maiorul Dimitrie Papazoglu

• Planul Bucureștiului din 1914 – cu posibilitate de download

• Bucureștiul în vremea raioanelor (hartă din 1966)

• Cum arăta harta Parcului Natural Văcărești în 1968

• Vedere aeriană: Mănăstirea Văcărești-Crematoriul Cenușa-Lemaitre-Abator

harta Berceni 1943 harta Berceni interbelic harta cartierului Berceni harta veche Berceni harta veche București